Preşedintele Klaus Iohannis consideră că legislaţia în domeniul rutier trebuie să devină mai puternică, iar şoferii mai disciplinaţi pentru a putea să fie limitate accidentele rutiere care se înregistrează pe şoselele din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Iohannis a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută în judeţul Giurgiu, ce rezolvare vede pentru a diminua numărul accidentelor grave care au loc în România. 
 
"E o tragedie ce se întâmplă şi este clar că un element este lipsa de drumuri. Dacă circulaţi prin ţară, se circulă din ce în ce mai greu, pe de altă parte lumea la noi este extraordinar de nervoasă tot timpul, este un factor care duce la tot felul de incidente. Legislaţia poate să fie înăsprită, nu am nimic împotrivă, pot fi realizate tot felul de instalaţii, unele de avertizare, altele chiar de măsurare”, a transmis preşedintele.
 
El consideră că fenomenul nu poate fi stăpânit fără o mai bună disciplină şi fără drumuri mai multe. 
 
"E clar că, fără o mai bună disciplină şi fără drumuri mai bine realizate şi mai multe, nu vom stăpâni fenomenul şi este foarte trist, mai ales acum în perioada de concedii, în fiecare zi citim despre accidente rutiere grave, foarte grave şi nu putem să continuăm aşa. Guvernul îşi face treaba, avem tot şantiere pe drumuri naţionale, de autostrăzi, de centuri ocolitoare, dar şi legislaţia trebuie să devină mai puternică şi şoferii mai disciplinaţi”, a afirmat Klaus Iohannis.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.