Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, joi seară, că accesul aparţinătorilor în spitale ar însemna un efort suplimentar, dar că acest lucru ar putea să fie reluat în momentul în care va scădea presunea pe sistemul medical.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Am dat, de exemplu, în cursul acestei săptămâni, o informare transmisă de către colegii de la  INSP la solicitarea noastră, informare care permite accesul taţilor la naşterea copilului, în anumite condiţii, evident. Pe măsură ce vedem că se adaptează spitalele la noul flux, pe măsură ce vedem că presiunea pe sistemul sanitar, dar şi pe  personalul medical din spitale, scade, putem să începem să permitem şi accesul aparţinătorilor”, a declarat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, Ioana Mihăilă.
 
Potrivit ministrului Sănătăţii, aparţinătorii trebuie, acum, să poarte echipamente speciale, pentru a intra la bolnavi.
 
”Acum, în acest moment, accesul aparţinătorilor înseamnă un efort suplimentar de verificare, de echipare a  a aprţinătorilor, efort care vine tot pe umerii personalului medical care  a fost deja destul de greu încercat în ultimul an şi jumătate. În criteriile INSP, aparţinătorii trebuie să poarte echipamentul de protecţie şi cred că da, să facă dovada unui test negativ sau a vaccinării, dar va trebui să verific lucrul acesta”, a declarat Ioana Mihăilă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.