Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi ai Direcţiei Sanitare Veterinare (DSV) Braşov au prelevat probe de apă de la locuinţa fetiţei cu sindrom hemolitic uremic, unde n-au mai găsit alimentele consumate de aceasta, şi probe de apă şi mâncare de la locuinţa bunicii ei, informează autorităţile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Inspectorii DSP Braşov au constatat la domiciliul pacientei faptul că au fost consumate produse lactate de tip brânză de vaci, lapte, caşcaval şi smântână, fiind totodată indicate o serie de alte alimente predilecte utilizate în alimentaţia copilului (mâncare gătită, dulciuri, mezeluri şi fructe). Aceste produse nu s-au mai găsit la domiciliul pacientei.

Echipa DSV Braşov a recoltat probe de apă şi alimente de la domiciliul bunicii copilului, iar de la domiciliul stabil al pacientei au fost recoltate doar probe de apă, întrucat nu mai existau alte probe relevante.

Echipele DSP şi DSV Braşov continuă ancheta pentru depistarea sursei îmbolnăvirii, probele recoltate fiind transmise la laboaratoarele de specialitate. Rezultatele anchetei vor fi făcute publice după efectuarea analizelor de laborator.

Fetiţa de doi ani din Braşov a fost adusă sâmbătă la Spitalul ”Marie Curie” din Capitală, cu infecţie respiratorie acută şi suspiciune de sindrom hemolitic uremic, care s-a confirmat.

Părinţii fetiţei le-au povestit medicilor de la Spitalul de Pediatrie din Braşov că aceasta s-a simţit rău începând de luni, astfel că au fost cu ea la două clinici private din Braşov, iar vineri la prânz au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului de Pediatrie din Braşov.

Copilul are anemie, număr mic de trombocite şi insuficienţă renală acută, care necesită dializă.

Potrivit părinţilor, fetiţa nu a consumat produse de la Lactate Brădet.

Din 29 ianuarie au fost transferaţi la Spitalul ”Marie Curie” din Bucureşti 16 copii, majoritatea din Argeş, cu sindrom hemolitic uremic sau cu suspiciuni de SHU. Dintre aceştia, trei fetiţe din Argeş au murit în spital, pe 4, 15 şi 16 februarie.

Cauza îmbolnăvirii copiilor din judeţul Argeş care au dezvoltat sindrom hemolitic-uremic este o tulpină de E.coli, a anunţat, în 25 februarie, ministrul Sănătăţii. Cauza a fost identificată în urma anchetei făcute de către specialiştii de la Centrul European de Control al Bolilor Transmisibile, împreună cu experţii români.

Ulterior au fost găsite tulpini de E.coli la brânza produsă de Lactate Brădet, dar şi la angajaţi ai fabricii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.