Procedurile pentru repornirea hidroagregatelor Hidroelectrica de la baza lacului de acumulare Paltinu din judeţul Prahova, manevre care provoacă turbiditatea apei, încep în noaptea de luni spre marţi. Autorităţile dau asigurări că furnizarea apei către populaţie nu va fi sistată, dar spun că este posibilă o diminuare a debitului. Pentru ca apa cu turbiditate ridicată să nu intre în conductele operate de Exploatare Sistem Zonal (ESZ) Prahova, o companie privată şi-a pus la dispoziţie infrastructura şi angajaţii, pentru a prelua apa care va rezulta în urma procedurilor de la baraj.
”În această noapte vor fi demarate proceduri tehnice controlate la Barajul Paltinu, pentru încercarea de deblocare a hidroagregatelor Hidroelectrica. Scopul acestor operaţiuni este asigurarea unui flux de livrare a apei prin această priză de joasă adâncime şi trecerea etapizată de la priza de medie adâncime prin care apa este furnizată în prezent către populaţie. Această intervenţie este esenţială pentru stabilitatea şi siguranţa alimentării cu apă din sistemul deservit de Barajul Paltinu, pe termen mediu şi lung”, anunţă, luni seară, Prefectura Prahova.
Instituţia informează că, la pornirea hidroagregatelor de joasă adâncime ale centralei operate de Hidroelectrica, apa are o turbiditate ridicată, iar pentru a evita sistarea furnizării, manevrele se vor desfăşura exclusiv pe timpul nopţii, controlat şi etapizat.
Apa cu grad ridicat de turbiditate nu va intra în conducta companiei ESZ, prin care apa potabilă ajunge în reţeaua de distribuţie către populaţie.
”Evacuarea acestei ape se va face prin infrastructura privată a Elsid SA, companie care s-a alăturat voluntar acestui demers, punând la dispoziţie infrastructura şi resursa umană necesare, astfel încât populaţia să beneficieze de apă sigură, fără întrerupere”, precizează Prefectura.
Instituţia dă asigurări că furnizarea apei către populaţie nu se va întrerupe, apa nu se raţionalizează, însă pe timpul nopţii este posibil ca presiunea să fie ”uşor diminuată, strict pentru a permite realizarea în siguranţă a procedurilor tehnice”.
”Apa livrată populaţiei rămâne separată de fluxul de evacuare a apei cu turbiditate mare, rezultat din procedurile de la Barajul Paltinu”, transmit autorităţile.
Acestea adaugă că anunţă realizarea acestor manevre pentru a preveni ”orice speculaţie legată de oprirea alimentării cu apă”.
”Nu este necesară constituirea de rezerve suplimentare de apă. Facem apel la populaţie să nu intre în panică şi să trateze această informare ca pe o măsură de transparenţă şi comunicare”, precizează oficialii Prefecturii Prahova.
Peste 107.000 de oameni din 13 localităţi ale judeţului Prahova şi un oraş din judeţul Dâmboviţa nu au avut o săptămână apă potabilă, după ce acţiunea de golire a barajului Paltinu pentru realizarea unor lucrări de decolmatare, coroborată cu ploile torenţiale, a determinat ridicarea turbidităţii apei în aşa măsură încât aceasta nu a mai putut fi tratată.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.