Sezonul de vară la situl Sarmizegetusa Regia debutează cu o zi a porţilor deschise, astfel, marţi, 1 mai, toţi vizitatorii cvor avea intrarea liberă şi vor beneficia, gratuit, de ghidaj de specialitate în interiorul monumentului UNESCO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Consiliului Judeţean Hunedoara, la situl Sarmizegetusa Regia se va deschide sezonul de vară cu acces gratuit de 1 mai.

”În Anul Centenar, Serviciul Public Administrare Monumente Istorice şi Consiliul Judeţean Hunedoara vă invită să descoperiţi cel mai spectaculos monument al civilizaţiei dacice, să aflaţi lucruri noi şi interesante despre strămoşii noştri daci, despre construcţiile excepţionale pe care le-au lăsat în urmă, despre legendele şi misterele care fac din Sarmizegetusa Regia un loc special”, se arată în comunicat.

De la data de 1 mai, conform regulamentului, se modifică programul de vizitare a cetăţii dacice. Astfel, în perioada 01 mai – 30 septembrie 2018, monumentul UNESCO poate fi vizitat, zilnic, între orele 09.00 – 20.00.

Tarifele de vizitare rămân aceleaşi ca în anii trecuţi: adulţi – 10 lei; elevi/ studenţi/ pensionari – 5 lei; expoziţie – 5 lei; ghidaj audio -20 lei; taxa filmare/ foto comercială – 300 lei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.