Guvernul a decis că 300 de refugiaţi vor fi relocaţi în România în perioada 2026-2027, astfel că ţara noastră va primi refugiaţi sudanezi, eritreeni şi/sau sud-sudanezi din Egipt şi/sau Kenya, conform deciziei Comitetului pentru relocarea refugiaţilor în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre pentru completarea privind relocarea refugiaţilor în România.

”Actul normativ prevede stabilirea unei cote de 300 de refugiaţi care vor fi relocaţi în România în perioada 2026-2027. Astfel, ţara noastră va primi un număr de 300 de refugiaţi sudanezi, eritreeni şi/sau sud-sudanezi din Egipt şi/sau Kenya, conform deciziei Comitetului pentru relocarea refugiaţilor în România”, se arată în comunicatul Executivului.

Necesarul logistic pentru misiunile de selecţie, transferul şi asistenţa în România a celor 300 de persoane va fi asigurat prin programele naţionale, conform Regulamentului (UE) nr. 1147/2021 de instituire a Fondului pentru azil, migraţie şi integrare.

”Prin această măsură, ţara noastră confirmă angajamentul de a contribui, în mod benevol, la Planul de relocare şi de admisie umanitară al Uniunii Europene, în acord cu dispoziţiile Pactului European privind Migraţia şi Azilul”, mai arată Executivul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.