Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre care prevede prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu 12 iunie. Printre noutăţi ar fi posibilitatea participării la nunţi şi botezuri, în interior, a unui număr de 200 de persoane, cu condiţia asigurării a unui spaţiu de doi metri pătraţi pentru fiecare om. Pe 28 iunie, în cadrul optimilor al turneului final Campionatul European de Fotbal UEFA 2020 pot participa spectatori cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor, a mai spus Cîţu. El a precizat că pot participa 1.000 de persoane la evenimentele din aer liber aferente campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 27 iunie. Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat că nu pot fi comparate evenimentele din cluburi, unde mişcare persoanelor este mare, cu nunţile, care sunt pregătite din timp, iar oamenii sunt informaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - "Au fost discuţii cu organizatorii de nunţi, botezuri, care au explicat de ce varianta pe care am avut-o iniţial nu merge şi au venit cu altă variantă, a fost acceptată varianta lor, mai devreme să zicem, în ideea totuşi să se respecte regulile care sunt aici", a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, după şedinţa de Guvern.

Arafat a explicat că nu s-au schimbat regulile pentru nunţi, de exemplu, desfăşurate în exterior.

"Nu s-a schimbat pentru exterior. Deci dacă este vorba de 200, aici este vorba de interior, pentru că ei au cerut să facem o modificare pentru interior, în sensul în care să poată folosi sălile de nunţi care există, pentru că multă lume acolo a rezervat. Acuma, în exterior este 70, dar bănuiesc şi o să discut cu colegii, că se aplică şi ce este în interior şi pentru exterior, dar în niciun caz nu şi, şi. Unii au interpretat că dacă noi spunem că în interior atâta şi în exterior atâta, atunci facem o nuntă cu număr dublu, adică 400 şi punem afară 200 şi înăuntru 200. Nu asta este ideea. Nu putem înauntru 200 şi afară 200. O să fie clarificat cât mai repede. Nu e logic să pun în interior 200 şi în exterior 70, dar nu vorbim de dublu, că fac o nuntă de 400", a afirmat el.

El a adăugat că, în perioada cu restricţii mult mai mari, au fost situaţii descoperite de nunţi cu sute de oameni, amintind în acest context de nunţa din Bihor la care mireasa era infectată.

Întrebat care este diferenţa între nunţi şi cluburi, Arafat a răspuns: "Este o diferenţă, să ştiţi, şi este o diferenţă mult mai mare pentru numărul de oameni".

"Nu poţi compara mişcarea din cluburi cu ce se întâmplă într-o nuntă organizată, stabilită, pregătită de ceva timp şi unde oamenii sunt informaţi şi pregătiţi şi tot. E o diferenţă, nu putem compara o nuntă cu discoteca. Şi în acelaşi timp, chiar dacă nu sunt, să spunem, diferenţe, nu poţi da drumul la tot deodată şi faci treptat. Şi atunci faci într-adevăr o selecţie, la ce dau drumul prima dată, la ce dau drumul a doua oară... Că altfel, pe această logică comparativă poate spune cineva: gata, daţi drumul la totul, că totul e la fel, dar asta înseamnă că ai creat o mobilitate mare, un contact mai mare şi un risc mare", a completat şeful DSU.

Întrebat dacă persoanele nevaccinate, netestate şi care nu au trecut prin boală pot participa la nunţi şi botezuri, Arafat a răspuns: "Eu din ce ştiu nu, mai ales în spaţiile închise, nu. Şi aici iarăşi este o situaţie că nu există nicio logică să ai unul care nu e testat, nu-i nimica şi să spui că poate să participe. Mai ales că la nunţi şi la botezuri nici masca nu este regulă, vă daţi seama că nimeni nu foloseşte".

"La exterior rămâne cum a fost până acuma (...) Adică dacă pot să vină înăuntru oameni nevaccinaţi, netestaţi, netrecuţi prin boală, în mod normal după ce scrie aici nu. Şi asta înseamnă că dacă e un control şi o persoană nu poate dovedi că e vaccinată sau trecută prin boală sau testată, atunci organizatorul va fi sancţionat. Se aplică regulile care au fost până acuma, dacă este să organizeze cum a fost până acum", a conchis Arafat.

UPDATE - Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în şedinţa de miercuri, Hotărârea numărul 38, prin care a propus prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

De asemenea, prin aceeaşi Hotărâre au fost propuse modificări privind unele măsuri adoptate pentru gestionarea situaţiei create de pandemia de SARS-COV-2, după cum urmează:
 
- Creşterea numărului de participanţi la nunţi şi botezuri până la 200 în spaţiile închise, dacă toţi participanţii sunt vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală şi se asigură o suprafaţă de minim 2 mp pentru fiecare persoană. 
 
- Desfăşurarea nunţilor şi botezurilor în spaţii deschise fără limită de participanţi, dacă se asigură o suprafaţă de minim 2 mp pentru fiecare persoană şi toţi participanţii sunt vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală.
 
- Permiterea participării spectatorilor la evenimentul sportiv găzduit de România în cadrul optimilor Turneului Final al campionatului European de Fotbal EURO 2020 până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu menţiunea că între 25-50% din capacitatea spaţiului pot intra doar persoane vaccinate şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane vaccinate fără schemă completă, dar prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
 
- Aplicarea măsurii carantinei cu privire la cetăţenii străini şi apatrizi care  sosesc în România, pentru participarea la meciurile de fotbal din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 în funcţie de încadrarea ţărilor/teritoriilor din care sosesc în zone de risc epidemiologic.

ŞTIREA INIŢIALĂ - „Nu în ultimul rând, avem proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile pe teritoriul României, începând cu data 12 iunie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Am să vă dau câteva elemente importante. În primul rând, se redeschide punctul de trecere a frontierei României cu Republica Moldova, Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani. Se permite în data de 28 iunie 2021 participarea la evenimentul sportiv organizat pe teritoriul României în cadrul optimilor al turneului final Campionatul European de Fotbal UEFA 2020 cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.

Prim-ministrul a vorbit şi despre evenimentele aferente campaniei pentru alegerile locale parţiale. 

„Un alt treilea lucru important – permiterea organizării şi desfăşurării în aer liber întrunirilor, evenimentelor aferente campaniilor electorale aferente alegerilor locale parţiale din 27 iunie 2021, cu participarea unui număr de până la 1.000 de persoane. Numărul patru prevede extinderea numărului de persoane care să participe la evenimente private, nunţi, botezuri, la un număr de participanţi la maxim 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 metri pătraţi pentru fiecare persoană”, a completat premierul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.