Guvernul a aprobat, vineri, repartizarea sumei de 7,849 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare şi modernizare a grupurilor sanitare şi asigurarea cu utilităţi a acestora în 97 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din judeţele Argeş, Bacău, Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Olt, Vaslui şi Vrancea.
Executivul a aprobat o hotărâre privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru finanţarea în anul 2026 a unor cheltuieli de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.
Este vorba de repartizarea sumei de 7,849 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare şi modernizare a grupurilor sanitare şi asigurarea cu utilităţi a acestora în 97 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, din judeţele Argeş, Bacău, Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Olt, Vaslui şi Vrancea.
Potrivit Guvernului, fondurile se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin transferuri către bugetele locale, şi sunt destinate unităţilor de învăţământ finanţate în anul 2025, în baza Hotărârii Guvernului nr. 351/2025, pentru care lucrările nu au fost realizate sau finalizate până la 31 decembrie 2025.
”Măsura urmăreşte asigurarea unor condiţii corespunzătoare de igienă şi sănătate publică pentru funcţionarea unităţilor de învăţământ şi desfăşurarea activităţii într-un mediu educaţional adecvat. Finanţarea vizează şcoli cu grupuri sanitare neconforme, inclusiv grupuri sanitare amplasate în exteriorul clădirilor, fără apă curentă şi canalizare”, precizează Guvernul într-un comunicat oficial.
Suma va fi transferată din bugetul de stat către bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene. Autorităţile administraţiei publice locale răspund de utilizarea fondurilor, precum şi de derularea procedurilor necesare pentru realizarea lucrărilor.
În plus, autorităţile locale vor asigura, după caz, diferenţa de finanţare necesară finalizării lucrărilor, precum şi cheltuielile pentru branşamentele la apă potabilă şi canalizare.
”La finalizarea investiţiilor, grupurile sanitare trebuie să fie funcţionale şi racordate la apă curentă, canalizare, energie electrică şi instalaţia de încălzire, astfel încât unităţile de învăţământ să poată îndeplini condiţiile pentru obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare. Sumele repartizate care rămân neutilizate la sfârşitul anului 2026 se virează la bugetul de stat”, arată Executivul.




























