Un bătrân din localitatea Comasca din judeţul Giurgiu a murit , duminică după-amiază, după ce locuinţa i-a fost cuprinsă de un incendiu. Pompierii anunţă că cel mai probabil focul a pornit de la scânteile care au căzut din sobă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Vecinii bărbatului în vârstă de 72 de ani au fost cei care au observat focul şi fumul gros şi au sunat la 112. Oamenii din sat au intervenit, încercând să stingă focul, însă nu au reuşit. La locul incendiului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.
 
„Pompierii au început căutările concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului. Din nefericire, acesta a fost găsit decedat.  În incendiu a ars acoperişul, dormitorul locuinţei şi bunurile din interiorul acestuia. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de jarul sau scânteile căzute din sobă pe materiale combustibile”, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu.
 
Pompierii recomandă celor care folosesc la încălzirea locuinţelor sobe să se asigure că au coşurile de fum curăţate, să evite supraîncălzirea sobelor, să le folosească doar cu uşa închisă, să aşeze o tavă metalică în faţa sobei, în dreptul uşii şi să nu aşeze în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile.
 
Specialiştii mai spun că focul din sobă trebuie stins înainte de a părăsi locuinţa iar proprietarii să nu adoarmă niciodată cu focul aprins în sobă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.