Poliţiştii din Giurgiu, au reţinut doi bărbaţi sub acuzaţia de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe, fapte petrecute într-o şcoală generală. Dosarul în acest caz a fost deschis după ce, joi un profesor al şcolii a sunat la 112 şi a solicitat intervenţia autorităţilor, reclamând că un părinte agresează un elev.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Poliţia din Mihăileşti a fost solicitată să intervină, joi după amiază, de către un profesor al unei şcoli gimnaziale din localitatea Podul Doamnei. În jurul orei 12:36, cadrul didactic a sunat la 112 reclamând că în incinta şcolii se află un părinte care a lovit un elev din clasa a şaptea.
În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au constatat faptul că la data de 31 martie a.c., ora 10:00 un elev de clasa a -VII-a ar fi avut un conflict verbal cu un alt elev în clasa a-V-a, în pauza dintre ore. Elevul de clasa a-V-a i-a  relatat tatălui său cele petrecute, ulterior acesta, fiind însoţit de către un alt bărbat au intrat în incinta şcolii şi l-ar fi agresat fizic pe elevul de clasa a-VII-a”, informează, sâmbătă, Poliţia judeţeană Giurgiu.
 
În urma incidentului a fost deschis un doar penal sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale. Cercetările au arătat că bărbatul agresiv a intrat în şcoală însoţit de un alt bărbat. Ambii au fost reţinuţi pentru comiterea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe iar sâmbătă vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propuneri preventive.
 
Cei doi bărbaţi au 33, respectiv 35 de ani, iar ambii sunt din comuna Clejani, judeţul Giurgiu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.