Un ghid pentru accesibilizarea producţiilor artistice realizate de instituţiile de spectacole sau concerte aflate în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti a fost lansat, miercuri, în prezenţa primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan. Acesta a afirmat că, astfel, este asigurat unul dintre drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Avem, în sfârşit, un ghid care să facă accesibil actul de cultură şi persoanelor cu dizabilităţi. Prin facilitarea accesului la cultură promovăm şi asigurăm unul dintre drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Am participat astăzi la UNATC la evenimentul de lansare a acestui ghid care prevede accesibilizarea producţiilor artistice realizate de instituţiile de spectacole sau concerte aflate în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru persoanele cu diferite nevoi speciale”, a scris, miercuri, pe Facebook, Nicuşor Dan.

Potrivit acestuia, era nevoie de acest ghid.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

”Mulţumesc pe această cale tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestuia. Ghidul a fost conceput pornind de la experienţele similare ale altor oraşe europene care sunt mult mai avansate în privinţa integrării în societate a persoanelor cu dizabilităţi”, a mai transmis Nicuşor Dan.

Acesta anunţă că aşteaptă în continuare idei, sugestii din partea lumii culturale, dar şi a organizaţiilor care se ocupă cu integrarea persoanelor cu dizabilităţi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.