Numeroşi vârstnici din judeţul Galaţi vin în această perioadă la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor pentru a împrumuta bani în vederea achiziţionării unor surse alternative de încălzire pentru sezonul rece, în condiţiile în care suma de 3.000 de lei oferită de Primărie în acest scop este insuficientă. De la începutul anului şi până în prezent, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor s-au înregistrat 11.480 de împrumuturi cu o valoare de 44 milioane de lei.