Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a declarat luni, în emisiunea Proiect de Ţară - România, de la Prima News, că noile legi ale educaţiei, în loc să se axeze pe o transmitere solidă de cunoaştere, merge mult pe ceea ce înseamnă soft skills, câte puţin din fiecare. El a arătat că, dacă se va merge pe această variantă până la capăt, societatea noastră în ansamblu nu va putea fi orientată în viitor pe o producere de bogăţie spirituală ci vom fi o societate orientată spre consum, divertisment şi astfel de lucruri. Funeriu a mai spus că o admitere separată la liceu este o greşeală şi speră că va fi corectat acest lucru în Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aceste legi ale educaţiei au două părţi, o parte foarte bună, care este copiată din legea 1 pe  care am dat-o în 2011 şi o parte care din păcate ar fi putut să fie mai bună şi căreia îi reproşez, generic, faptul că nu aşează educaţia pe o cale corectă. Ceea ce s-a propus nu propune o educaţie bazată pe exigenţă ci mai degrabă una care duce înspre laxism”, a spus Funeriu.

Fostul ministru a precizat că o altă problemă pe care o vede este că ”în loc să aşeze sistemul de educaţie să o bazeze pe autoritatea intelectuală a profesorilor, îl aşează pe un fel de autoritate a părinţilor şi a copilului”.

”În învăţământul superior, aş fi vrut să văd universităţi axate pe excelenţă, din păcate axarea universităţilor, în această lege, face din universităţi un fel de serviciu social, să aibă toţi o diplomă, lucrurile să fie cât mai uşoare”, a mai spus el.

Funeriu a precizat că ”ar fi vrut să vadă că legea centrază şcoala pe rolul ei fundamental, şi anume sistemul de cunoaştere şi formarea de competenţe”.

”În loc să o axeze pe o transmitere solidă de cunoaştere, văd că merge mult pe ca înseamnă soft skills, câte puţin din fiecare, dar nu ne axăm pe o cunoaştere solidă. Deci, din păcate, ceea ce am văzut acum este că dacă se va merge pe această variantă până la capăt, societatea noastră în ansamblu nu va putea fi orientată în viitor pe o producere de bogăţie spirituală ci vom fi o societate orientată spre consum, divertisment şi astfel de lucruri. Eu mă uit la viitor, un ministru al educaţiei din Anglia a spus că dacă copiii noştri, astăzi, nu vor învăţa tot atât de mult şi tot atât de multe lucruri ca şi copiii chinezi, peste 20 de ani, copiii noştri vor lucra pentru acei copii. Nu poţi să fii mai bun învăţând mai puţin, nu poţi să ştii mai multe învăţând mai puţin, aşa a fost întotdeauna, nu este o viziune conservatoare, ci una realistă”, a comentat Daniel Funeriu.

El a menţionat că ”admiterea la licee va continua să se dea la română şi matematică, iar consecinţa este că în clasa a 7 a şi a 8 a copiii nu vor mai învăţa decât româna şi matematica, iar în cancelarie vom avea două tipuri de profesori, de română şi mate unde se dau examene, şi ceilalţi mai puţin importanţi, unde nu se dau examene, iar copiii nu învaţă.

Funeriu a  precizat că ”o admitere separată la liceu este o greşeală”.

Potrivit acestuia, ”la finalul gimnaziului ar trebui evaluate româna, matematica şi două examene transdisciplinare, şi în funcţie de aceste rezultate să se facă o medie şi repartizarea la liceu pe baza mediilor”. ”Nu văd utilitatea a două examene. Aici cred că este o greşeală, sper să se corecteze în Parlament”, a mai spus el. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.