Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării măsuri ”ferme şi urgente”, astfel încât inspectoratele şi directorii să nu mai cheme angajaţii din învăţământ la serviciu. ”În sute de unităţi de învăţământ angajaţii – personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic – sunt chemaţi la lucru”, au transmis sindicaliştii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este o situaţie de urgenţă naţională, iar populaţia trebuie protejată! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că protejarea oamenilor în faţa COVID – 19, prin toate măsurile care pot fi dispuse, este indiscutabil obligatorie! Federaţia noastră solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării să dispună de urgenţă inspectorilor şi directorilor să nu mai cheme angajaţii la lucru! În mai multe judeţe ale ţării, directorii  pun în pericol sănătatea personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic prin chemarea acestora în unităţile de învăţământ”, a transmis, joi, FSLI.

Potrviti sindicaliştilor, toate şcolile trebuie să fie dezinfectate în această perioadă, iar angajaţii trebuie să stea acasă.

”Se încalcă astfel drepturi constituţionale ale acestor persoane prin impunerea forţată a prezenţei acestora la lucru. Sunt mii de persoane angajate în învăţământ, din întreaga ţară, care sunt puse în pericol în acest moment, dar care pot pune în pericol şi familiile acestora. Deplasările în perioade de alertă crescută trebuie limitate”, au mai transmis sindicaliştii.

Potrivit acestora, recomandările Ministerului Educaţiei şi Cercetării referitoare la modul de lucru al unităţilor de învăţământ pe perioada suspendării cursurilor şcolare au fost interpretate diferit.

”În sute de unităţi de învăţământ angajaţii – personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic – sunt chemaţi la lucru! Reamintim faptul că în data de 10 martie 2020, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis o Notă către unităţile de învăţământ, prin care se recomandă o serie de măsuri care trebuie luate de către conducerile unităţile de învăţământ. Din păcate, sunt directori care nu sunt conştienţi de gravitatea situaţiei şi au luat decizia total neinspirată şi periculoasă de a-i chema pe angajaţi la şcoală. Este o lipsă de responsabilitate totală a acestor inspectori şi directori, în condiţiile în care la nivel naţional sunt dispuse de către autorităţi măsuri drastice”, au mai transmis reprezentanţii FSLI.

Federaţiaconsideră că ”şi resursa umană trebuie să beneficieze de aceleaşi măsuri de protecţie”.

”FSLI solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării să ia această decizie imediat  şi ferm, prin care solicită inspectoratelor, respectiv conducerilor unităţilor de învăţământ să nu mai aducă oamenii la şcoală, ci doar pe acei angajaţi de care este strictă nevoie pentru realizarea măsurilor de dezinfecţie.  FSLI solicită, de asemenea,  Ministerului Educaţiei şi Cercetării să amâne toate acţiunile din calendarul concursului privind obţinerea gradaţiei de merit, având în vedere că, în conformitate cu prevederile acestui calendar, este nevoie de convocarea membrilor consiliului de administraţie şi a consiliilor profesorale, consilii care în anumite cazuri au peste 100 de cadre didactice în componenţă. Sunt încălcate astfel dispoziţiile autorităţilor, iar Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuie să fie în acest moment radical în măsurile pe care le ia”, se mai arată în comunicat.

Sindicaliştii cer şi amânarea etapelor privind mobilitatea personalui didactic de predare, respectiv restrângerea şi pretranseferul, având în vedere că îndeplinirea criteriilor şi condiţiilor specifice implică şi probe practice cu elevii, lucru imposibil de realizat.

"Avem solicitări şi apeluri disperate din partea cadrelor didactice, dar şi a celorlalţi angajaţi din educaţie care ne cer să intervenim pentru că se simt puşi în pericol, în aceste momente în care în România, de la o zi la alta, creşte numărul celor infectaţi cu COVID -19. Este absurd să chemi zeci sau chiar peste o sută de persoane la şcoală, doar pentru că directorul unităţii de învăţământ nu este în stare să înţeleagă proporţiile dezastrului pe care îl poate provoca. În mai multe sectoare de activitate, inclusiv la stat, a fost dispusă măsura prin care angajaţii vor lucra de la domiciliu sau îşi suspendă activitatea. Acestea sunt măsuri dure, dar obligatorii pentru a preveni raspândirea virusului. Cred cu tărie că protejarea oamenilor în faţa acestui virus extrem de periculos, prin orice fel de măsuri, este de departea cea mai importantă! Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuie să aplice cu fermitatea aceste măsuri prin care să protejeze populaţia şcolară, inclusiv angajaţii", a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.   
Cursurile în învăţământul preuniversitar sunt suspendate în perioada 11 - 22 martie.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.