Clădirea cele mai vechi policlinici din Arad, Ambulatoriul CFR, care este închisă din februarie 2014 şi se află în stare avansată de degradare, va fi reabilitată complet şi transformată într-un centru regional de diagnostic şi tratament până la finele anului 2019. Imobilul a fost preluat recent de Ministerul Apărării Naţionale de la Ministerul Tranporturilor. Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, vineri, la Arad, că viitorul centru va deservi cu prioritate militarii, dar va fi destinat şi civililor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aflat vineri la Arad, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a anunţat că fosta Policlinică CFR din oraş va fi reabilitată complet, după ce a fost preluată, recent, de la Ministerul Transporturilor.

Fostul ambulatoriu CFR este cea mai veche policlinică din oraş, însă clădirea a fost complet abandonată în februarie 2014, când au fost închise şi ultimele cabinete care mai funcţionau acolo. Imobilul, situat în centrul Aradului, se află în stare avansată de degradare, însă va fi reabilitat de MApN până la finele anului 2019.

"Suntem la început de drum cu un obiectiv extrem de ambiţios, acela de a realiza pentru Arad un centru regional de diagnostic şi tratament ambulatoriu, dedicat nu doar personalului din sistemul de siguranţă şi apărare, dar şi civililor care doresc servicii medicale de cea mai bună calitate. Ideea este ca până la sfârşitul anului să finalizăm expertiza, dar şi partea de proiectare tehnică pentru lucrările de reabilitare a imobilului, urmând ca anul viitor, din luna iunie sau iulie, să putem să facem reparaţiile necesare. În paralel, avem prevăzute în Planul de investiţii al Ministerului Apărării Naţionale dotările necesare pentru cabinetele ce vor deservi acest centru de diagnostic şi tratament şi, totodată, suntem pregătiţi ca anul viitor să demarăm şi angajările pentru acest ambulatoriu", a spus Mihai Fifor.

Centrul medical ar urma să fie operaţional la finele anului 2019 şi va avea 16 cabinete pe două ture, 22 de medici specialişti, 23 de asistenţi medicali, medic stomatolog, tehnician dentar, dar şi două laboratoare - unul de analize medicale şi unul de imagistică medicală.

"Vrem să avem în Arad cel mai modern centrul medical de diagnostic şi tratament din aceată zonă", a mai spus Fifor, care a adăugat că ambulatoriul va fi sub coordonarea unui centru din Bucureşti al MApN.

Centrul va deservi în primul rând militarii din Cetatea Aradului, care fac parte şi din Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii.

Ministrul nu a putut preciza care va fi valoarea investiţiei.

Mihai Fifor se află în Arad şi pentru o vizită de lucru la Batalionul 191 Infanterie "Colonel Radu Golescu" din Cetatea Aradului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.