Primarul general în funcţie, Gabriela Firea, a declarat, luni, că afirmaţiile ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, despre controlul la Primăria Capitalei sunt " de râs". Ea a susţinut că a fost un "control politic", iar inspectorii au spus că "dacă nu scriu ceva, orice, vor fi daţi afară şi sunt persoane în vârstă, mai au câţiva ani până la pensie şi le este foarte mare teamă". "(...) nimic flagrant, ilegal, nimic care să însemne o greşeală a noastră, ci au descris nişte fapte", a afirmat Gabriela Firea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Din păcate, această campanie pentru parlamentare va fi la fel de mincinoasă şi urâtă ca şi campania pentru alegerile locale (...) Referitor la afirmaţiile de azi ale domnului ministru Cîţu nu pot să spun decât că e de râs, realmente este de râs. Nu a găsit absolut nimic, a început un  control politic în decembrie anul trecut, au plecat inspectorii la Ministerul de Finanţe aşa cum au venit şi s-au reîntors spunând că dacă nu scriu ceva, orice, vor fi daţi afară şi sunt persoane în vârstă, mai au câţiva ani până la pensie şi le este foarte mare teamă. Prin urmare, s-au închis într-un birou, au cerut documente de la Direcţia noastră economică şi au scris", a declarat Gabriela Firea, luni.

Ea a spus că nu s-a găsit nimic ilegal.

"Repet, nimic flagrant, ilegal, nimic care să însemne o greşeală a noastră, ci au descris nişte fapte. Pe scurt, se referă la situaţia în care municipiul Bucureşti nu are complet inventariul patrimoniului, situaţie în care se găsesc majoritatea municipiilor, oraşelor, de asemenea ministerelor. Nu veţi găsi nicio entitate care să aibă acest inventar finalizat, deoarece este în permanentă mişcare", a susţinut Firea.

Ea a afirmat că încă sunt aşteptate documente.

"Sunt şi eu curioasă în câţi ani va ajunge la această listă finală noul primar. Vă spun eu că în câţiva ani (...) Nu au plecat bunuri din patrimoniu, nu au dispărut, nu s-au evaporat, pur şi simplu lista de inventar este spre finalizare, deci în realizare", a adăugat Firea.

Primarul în funcţie a comentat şi acuzaţiile referitoare la banii pentru termoficare.

"A doua acuză se referă la faptul că pe timpul Guvernului PSD PMB a fost sprijinită cu 500 milioane lei pentru termoficare (...) Guvernele au înţeles în fiecare an să sprijine pe perioada iernii Primăria Capitalei, deci pe cetăţeni (...). Aceşti bani au fost folosit numai pentru termoficare, plata subvenţiei şi toţi aceşti bani s-au dus pentru populaţie, nu în altă direcţie. Bineînţeles că ei au spus suma integrală trebuia vărsată în contul Escrow şi nu folosită şi pentru subvenţie, deci pentru populaţie, ceea ce nu scria în documentul pe care noi l-am primit de la Guvern", a declarat Gabriela Firea.

Veniturile totale ale Primăriei Municipiului Bucureşti în acest an au fost de 3,4-3,5 miliarde lei, iar în septembrie încasările au fost de 99%, a declarat luni ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, în urma controlului desfăşurat, care a precizat că banii au existat, dar nu au ajuns acolo unde trebuie. El a mai afirmat că şi la datorii ”situaţia arată rău, arată clar o administrare proastă a banului public”.

”Încă de la primul moment la Ministerul de Finanţe, am cerut o situaţie a controalelor activităţii financiare sau a modului în care a fost cheltuiţi banii publici în instituţiile statului. Am cerut această situaţie pentru toate instituţiile statului. Bineînţeles, situaţia pe care am primit-o a fost departe de a fi îmbucurătoare, am găsit companii care nu au avut o analiză a situaţiei economico-financiare făcută în ultimii 10-15 ani. Inspecţiile de la Ministerul Finanţelor Publie au ocolit foarte multe dintre aceste companii ani la rând. Printre acestea, era şi Primăria Municipiului Bucureşti”, a spus ministrul, în cadrul unor declaraţii de presă.

 Aceste controale nu s-au făcut doar la Primăria Capitalei, ele se fac şi la ministere şi la alte primării din ţară, de exemplu, şi se vor face anual în toate instituţiile publice, a afirmat oficialul, care a spus că e foarte interesat de modul în care sunt cheltuiţi banii publici.

”Aş vrea să vă prezint - pentru că e o schimbare de mandat la Primăria Municipiului Bucureşti - aş vrea să ştiţi şi situaţia reală a finanţelor de la primărie, pentru că toţi trăim în acest oraş şi este bine să ştim cum au fost cheltuiţi banii în acest an. Veniturile Primăriei Municipiului Bucureşti în 2020 sunt în jur de 3,5 miliarde lei, acesta este bugetul. Încasările în septembrie sunt la aproape 99%. Deci au fost venituri la Primăria Municipiului Bucureşti”, a spus Cîţu.

Acesta a vorbit despre două elemente importante în această situaţie: subvenţia la energia termică şi subvenţia la transportul în comun.

”M-am uitat la buget şi bugetul a avut aceste sume prinse în buget, ele au fost prinse pe trimestre, doar că dacă ne uităm la execuţie - şi aici mi-a atras atenţia: la energia termică a fost plătită doar 338 milioane lei până în septembrie, din 935 milioane lei, cât este pentru tot anul, deci o treime, iar la transportul în comun 624 milioane de lei, din 1,4-1,5 miliarde lei”, a mai spus ministrul de Finanţe.

El a subliniat că bani au fost trimişi la primărie, iar suma a fost mai mare decât în 2019.

”Pornind de aici, am mers mai departe şi m-am uitat la datorii. Şi aici situaţia arată rău, arată clar o administrare proastă a banului public. Repet, încasările în septembrie erau la 99%, bugetul a fost construit pe aceste încasări. Banii erau distribuiţi pentru plata subvenţiilor, pentru că această plată nu s-a făcut. Şi aici vine rolul acestei inspecţii”, a precizat oficialul.

În acest moment, Primăria Municipiului Bucureşti are datorii către Elcen şi RADET de 837 milioane lei, a adăugat Cîţu.

Despre plata subvenţiei la energie, Cîţu a afirmat că banii nu au ajuns acolo unde trebuie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.