Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, marţi seară, că intenţionează să preia administrarea râului Dâmboviţa, care arată "mizerabil", de la Apele Române, pentru că are un proiect de amenajare, care include zone pietonale, zone comerciale şi pasaje.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt nemulţumită de faptul că Dâmboviţa, care ar trebui să fie amenajată, care ar trebui să arate aşa cum se întâmplă peste tot în lume, arată mizerabil, are un aspect foarte neplăcut", a declarat Gabriela Firea, marţi seară, la Digi 24.

Primarul Capitalei a precizat că nu are autoritatea de a interveni asupra râului care străbate municipiul Bucureşti.

"Este responsabilitatea Apelor Române, care sunt în subordinea Guvernului, nu sunt în subordinea Primăriei Generale, nu avem autoritatea şi responsabilitatea să acţionăm în acest sens", a spus Firea.

Ea a adăugat că a făcut cereri către Apele Române, să cureţe Dâmboviţa de gunoaie, dar nu a primit niciun răspuns.

"Eu nu pot să le solicit nimic pentru că nu sunt subordonaţi Primăriei Capitalei şi noi le-am făcut mai multe sesizări, le-am făcut anumite întâmpinări, rugăminţi colegiale, dar nu avem niciun fel de autoritate de penalizare", a mai spus Firea.

Primarul a explicat că intenţionează să preia Dâmboviţa în administrarea Primăriei, pentru că are un proiect de amenajare a râului.

"Lucrurile dacă vor merge în acest sens am întreaga disponibilitate pentru a prelua şi acest obiectiv la Primăria Capitalei, pentru că am în gând un proiect de amenajare a Dâmboviţei, aşa cum s-a întâmplat în capitalele pe care le vizităm din Europa, astfel încât să avem şi o zonă pietonală şi o zonă comercială, să avem pasaje care să facă trecerea de pe un mal pe altul al Dâmboviţei şi atunci nu poţi să faci toate aceste obiective de infrastructură cu apa murdară, cu apa plină de alge, cu lucruri aruncate de cetăţeni, deci nu se poate, pentru că trebuie să fie un obiectiv unitar. Ori lucrăm împreună în acelaşi sens, ori cineva trebuie să renunţe", a spus Firea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.