Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a iniţiat o petiţie online prin care se strâng semnături pentru susţinerea construirii Spitalului Metropolitan, după ce în ultima şedinţă de Consiliu General a fost respins un proiect prin care municipalitatea ar fi preluat terenul pe care se află autobaza RATB Pipera. Acesta, împreună cu un teren al SRTV preluat de la Guvern, ar fi format 10 hectare pe care s-ar fi construit Spitalul Metropolitan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primarul Capitalei este şi primul semnatar al acestei petiţii, precizează municipalitatea.

 „Aşa cum am promis la ultima şedinţă de Consiliu, în care proiectul Spitalului Metropolitan a fost blocat din considerente politice de către consilierii PNL şi USR, voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru ca acest spital să fie construit. Un spital nou, construit de la zero, prezintă multiple avantaje, întrucât pot fi asigurate din start circuite medicale şi condiţii igienico-sanitare la cele mai înalte standarde”, spune primarul Gabriela Firea.

Municipalitatea îi invită pe cei care doresc să susţină construirea Spitalului Metropolitan şi a Universităţii de Medicină şi Farmacie „într-o zonă care respectă standardele europene” să semneze petiţia.

Petiţia a fost semnată deja de peste 200 de persoane, printre care ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu şi mai mulţi consilieri generali PSD.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins, în ultima şedinţă, proiectul de hotărâre privind preluarea terenului pe care se află autobaza RATB Pipera. Cu toate că în proiectul de hotărâre se precizează că Executivul nu a oferit un răspuns în ceea ce priveşte solicitarea municipalităţii pentru transmiterea în subordinea sa a terenului SRTV, la începutul şedinţei primarul Capitalei, Gabriela Firea, a susţinut că este vorba de ambele terenuri, care ar fi fost unite într-un total de 10 hectare şi pe care s-ar fi construit Spitalul Metropolitan şi un campus pentru studenţii la Medicină. USR s-a abţinut de la votul proiectului, în timp ce grupul PNL s-a împotrivit din cauza locaţiei, propunând un teren din Sectorul 6. Firea i-a acuzat de ipocrizie pe consilierii PNL şi a spus că este doar un orgoliu politic al liderului PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, care a propus construirea unui Spital Metropolitan în campania sa de la alegeri şi care acum i-ar fi pus pe consilieri să voteze împotriva proiectului, fiindcă nu mai este al lui. Edilul l-a ironizat în cadrul dezbaterii, spunând chiar că va numi spitalul după Cristian Buşoi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.