Primarul Capitalei, Gabriela Firea anunţă că 6.200 de bucureşteni s-au înscris ca voluntari pentru a fi testaţi pentru COVID-19 cu teste efectuate cu aparate de tip real time PCR în cadrul testării în masă iniţiate de Primăria Generală a Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„În acest moment colegii de la ASSMB mi-au raportat cifra de 6200 de bucureşteni care au fost înscrişi. Ne bucură interesul bucureştenilor”, a afirmat Gabriela Firea sâmbătă, într-o intervenţie la Digi 24.
Aceasta a precizat că rolul testării este acela de a afla numărul bucureştenilor care sunt infectaţi şi care nu prezintă deloc simptome, ea afirmând că în funcţie de rezultat vor fi luate măsurile de prevenire a răspândirii bolii. Testele se fac la 20 de laboratoare amplasate în întreg Bucureştiul. 
Costul unui test este de 200 de lei, a precizat Firea 
 
„Vom opri această primă etapă când, după ce se vor fi înscris cele 11 000 de persoane, se pot continua înscrierile pentru viitoarea etapă. Va exista şi o etapă a doua a acestor testări, nu folosim teste rapide care sunt contestate în această perioadă, ci testarea este de tip antigen cu aparate de tip Real time PCR. Testarea este dintr-un exudat nazal şi faringian”, a explicat primarul general.
Ea a adăugat că săptămâna viitoare va începe a doua acţiune de testare, cu teste de tip anticorp, care vor arăta modul în care virusul a circulat în Bucureşti, respectiv câte persoane au fost bolnave fără a fi ştiut şi care este gradul de imunizare. Această acţiune se face pe un eşantion de 10.500 de persoane.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.