Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie atrage atenţia că cei care vor merge la medicul de familie cu diferite probleme de sănătate vor avea de aşteptat câteva zile sau chiar săptămâni, până când vor obţine o programare, deoarece cabinetele vor fi aglomerate de cei care vor veni să ridice reţetele pentru iodura de potasiu, aşa cum a îndemnat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie atrage atenţia, într-un comunicat de presă, de luni, că la medicii de familie au prioritate urgenţele medico-chirurgicale şi mai nou cei care vor să îşi ridice reţeta pentru iodura de potasiu.
 
”Având în vedere anunţul ministrului Sănătăţii cu privire la prezentarea imediată a persoanelor eligibile cu vârsta sub 40 de ani la medicul de familie, pentru eliberarea prescripţiei cu iodură de potasiu, aducem la cunoştinţă pacienţilor cu probleme de sănătate curente că este posibil să aştepte  câteva zile sau săptămâni până vor putea obţine o programare pentru o consultaţie la medicul de familie.  Au prioritate urgenţele medico-chirurgicale şi, conform indicaţiilor ministrului Sănătăţii de astăzi, persoanele sănătoase cu vârsta sub 40 de ani care doresc reţeta pentru iodura de potasiu, pe care o vor ridica ulterior din cele 2500 de farmacii din lista afişată pe siteul ministerului”, transmite Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie.
 
Federaţia mai arată că reţetele vor fi ridicate fizic de la medicul de familie şi nu vor fi transmise electronic.
 
”Atenţionăm că reţetele nu pot fi trimise pe Whatsapp, e-mail, fiind necesară prezenţa fizică la cabinet. Semnalăm că şi Sistemul Informatic Unic Integrat al CNAS funcţionează cu întreruperi de astăzi dimineaţă, astfel încât pot să apară întârzieri şi pentru consultaţiile programate. Ne cerem scuze pacienţilor noştri pentru situaţia în care am fost puşi din nou de ministrul Sănătăţii”, se mai arată în comunicat.
 
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că sistemul de distribuire către populaţie a comprimatelor cu iodură de potasiu produse în contextul războiului din Ucraina este "perfect funcţional". Alexandru Rafila a făcut apel la populaţia eligibilă să ia de la medicii de familie reţetele în baza cărora medicamentul se eliberează gratuit în farmacii.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.