Avarierea unei locuinţe din România din cauza războiului din Ucraina nu este acoperită de asigurarea obligatorie, care prevede doar trei situaţii. Inclusiv asigurarea facultativă ar putea fi insuficientă, consideră unii specialişti din domeniul asigurărilor, care cer lămuriri legislative în acest sens.
"Asigurarea obligatorie acoperă doar trei tipuri de evenimente: inundaţii, alunecări de teren şi cutremur", a explicat pentru News.ro Viorel Vasile, preşedintele Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare (PRBAR) din România. "Un incident de tipul celui în care o dronă avariază o locuinţă nu este prevăzut", susţine el.
Precizările vin pe fondul incidentului de vineri dimineaţă, când o dronă a căzut pe un bloc turn din Galaţi şi a avariat grav un apartament, rănind uşor doi locatari.
În opinia lui Viorel Vasile, problema ar avea deja o soluţie.
"Populaţia ar trebui să-şi facă asigurări facultative, acestea acoperă şi acest tip de risc. Nu este necesar să fie specificat acest tip de incident (avarierea de către drone, n.r.) atât timp cât noi nu suntem în război, ca ţară. Poliţa facultativă acoperă orice tip de risc", este de părere preşedintele PRBAR.
Conform acestuia, efortul financiar nu ar fi unul semnificativ. La o valoare a imobilului de 100.000 de euro, poliţa facultativă ar costa aproximativ 20 de euro
Opinia sa referitoare la această soluţie nu este împărtăşită de toţi membrii breslei.
"Este o întreagă discuţie, pentru că, în condiţiile de asigurare de la toate companiile de asigurare, este exclus războiul", a transmis pentru News.ro Dorel Duţă, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR).
"Chiar dacă incidentul de care vorbim acum nu este un act propriu-zis de război, ci o consecinţă a conflictului de la graniţă, trebuie lămurit cum va fi tratată o astfel de situaţie, pentru că războiul nu este un risc acoperit. Ar trebui o clarificare legislativă pentru astfel de situaţii, cel puţin în zonele expuse războiului", este de părere preşedintele UNSICAR.
"Nu ţine de legislaţie, e o asigurare facultativă", a declarat pentru News.ro Alexandru Ciuncan, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
"Legat de evenimentul din judeţul Galaţi, fiecare companie de asigurări va analiza situaţia în funcţie de circumstanţele concrete ale cazului şi va acţiona în conformitate cu prevederile contractuale şi politicile interne aplicabile, având în vedere caracterul excepţional al acestui tip de eveniment", au transmis reprezentanţii UNSAR pentru News.ro.
"De principiu, căderile de corpuri sunt un risc acoperit de asigurările facultative de locuinţe, însă nu şi atunci când vorbim despre un act de război. În astfel de situaţii, precum căderea unor drone, delimitarea cauzei este esenţială în procesul de analiză a unei daune", mai arată reprezentanţii UNSAR.
Conform acestora, asigurătorii evaluează nu doar efectul (de exemplu, avarierea unei locuinţe sau a unui autovehicul prin căderea unui obiect), ci şi cauza primară a producerii evenimentului. "Dacă aceasta este asociată unui act de război sau unei acţiuni militare, atunci se activează, de principiu, excluderea standard prevăzută în majoritatea poliţelor", susţin reprezentanţii UNSAR.
Conform acestora, clauzele nu reprezintă o particularitate a pieţei din România, ci sunt standardizate la nivel internaţional, fiind incluse în condiţiile contractuale tocmai pentru a asigura sustenabilitatea sistemului de asigurări în faţa unor riscuri sistemice, de amploare extremă.
Riscul de război poate fi asigurat, dar doar prin poliţe speciale, dedicate şi de regulă destinate companiilor sau transporturilor (CARGO / aviaţie).
"Explicaţia este că nimeni nu poate previziona întinderea pagubelor, amploarea, durata sau urmările economice ale unui război, motiv pentru care, ca principiu, companiile de reasigurare nu includ războiul printre acoperiri. Acest lucru face ca şi asigurătorii să nu poată prelua acest risc de la clienţi.
Şi, chiar dacă ar putea fi cuantificat, costul pentru care ar putea fi preluat de asigurători ar putea fi unul extrem de ridicat, ceea ce ar risca să facă asigurarea prohibitivă. În plus, să nu uităm nici că, pe timp de război, în principiu, se aplică legea marţială, ceea ce schimbă cadrul obişnuit social, medical şi patrimonial", mai spun reprezentanţii UNSAR.
