Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat că nu este mulţumit de curăţenia din oraş, dar că nu este uşor de reziliat contractul cu firma care se ocupă de curăţenia de pe străzi, el dând exemplul Sectorului 1 al Capitalei, unde primarul Clotilde Armand încearcă să rezilieze contractul de mai multe luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Bineînţeles că nu sunt mulţumit cu curăţenia în oraş şi asta este o lupta zilnică cu firmele de curăţenie. Din păcate, suntem lăsaţi cu aceste contracte sparte în mai multe firme, cu care va trebui să trăim încă o vreme. Noi trebuie să încercăm tot felul de optimizări în cadrul acestor contracte şi în acelaşi timp, bineînţeles, am început acum o creştere a echipei în primărie, adică am făcut din Biroul de Salubrizare, un Serviciu de Salubrizare. Am adus mai mulţi oameni acolo ca să creştem şi capacitatea primăriei de a monitoriza firmele de curăţenie”, a declarat Dominic Fritz, marţi, într-o conferinţă de presă.
 
Întrebat dacă nu s-a gândit la soluţii radicale, cum ar fi rezilierea contractelor, dacă după atât de mult timp lucrurile nu s-au îmbunătăţit, Fritz a dat exemplul situaţiei de la Sectorul 1 din Bucureşti şi a precizat că acest lucru nu este unul atât de simplu.
 
"După cum vedeţi, la Bucureşti, unde la Sectorul 1 doamna primar (Clotilde Armand, n.r.) încearcă de multe luni să rezilieze contractul şi nu este chiar aşa de simplu. Dacă ar fi simplu, l-aş face azi. Nu exclud posibilitatea unei rezilieri, dar, încă o dată, barieră juridică este destul de mare şi trebuie să păşim cu mare precauţie, dar nu exclud această varianta. Important este că Primăria Timişoara să monitorizeze temeinic prestaţia acestor firme şi să creştem această monitorizare”, a afirmat Dominic Fritz.
 
Firma austriacă Brantner Servicii Ecologice din Cluj-Napoca a câştigat în 2019 licitaţia pentru curăţenia stradală la Timişoara pentru patru ani. Valoarea contractului este de 18 milioane de euro.
 
Conform contractului, angajaţii Brantner Servicii Ecologice trebuie să acţioneze pe toate cele 1.227 de străzi ale oraşului, pe trotuare, alei, parcări, staţii STPT, pasaje, poduri, păsărele şi zone pietonale. Au de curăţat carosabilul, malurile canalului Bega, pistele de biciclete şi pieţele volante, dar şi rigolele.
 
De asemenea, angajaţii companiei trebuie să folosească mături de nuiele sau de plastic, perii, aspiratoare stradale purtate etc., iar în urma acestor activităţi carosabilul, rigola carosabilului şi suprafaţă trotuarelor ar trebui să rămână curate, fără praf, nisip sau alte deşeuri. Aceştia trebuie să spele carosabilul şi trotuarele, să cureţe vegetaţia crescută spontan în trotuare şi la limita bordurilor, şi să adune deşeurile stradale: hârtii, pungi, cutii, sticle din plastic, obiecte de dimensiuni mici şi medii aruncate/abandonate pe stradă/trotuar, resturi vegetale, deşeurile rezultate din măturatul propriu-zis, în saci de plastic sau în europubele, eurocontainere. Tot angajaţii societăţii de salubrizare trebuie să strângă în grămezi noroiul, nisipul, pământul sau praful rezultat din răzuire, iar toate deşeurile vor fi şi transportate în aceeaşi zi. Au şi misiunea de a goli coşurile stradale în saci de plastic sau europubele, să le spele măcar o dată pe luna şi să înlocuiască toate coşurile degradate.
 
Gunoaiele sunt transportate fie la Staţia de sortare deşeuri din Timişoara, fie, după caz, la deponeul de la Ghizela, cu achitarea tarifelor stabilite de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiş.
 
Conform contractului, dacă nu-şi face treaba, firma de curăţenie poate fi sancţionată: mai întâi nu i se va plăti suprafaţă stradală care nu a fost măturată, apoi se va trece la sancţiuni suplimentare, respectiv penalităţi lunare.
 
Dacă trei luni la rând situaţia se repetă, Primăria poate rezilia contractul fără alte formalităţi şi organizează o nouă licitaţie, firma clujeană având obligaţia să mai asigure curăţenia stradală până la desemnarea unui nou operator. Mai mult, nu va avea voie nici să participe la noua licitaţie pentru încredinţarea serviciului de salubritate, se mai arată în contract.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.