Consiliul de Monitorizare atrage atenţia asupra unor „derapaje grave” în îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi, aflate în Centrul “Casa Elena” din Dorohoi, judeţul Botoşani, printre care: alimente stricate sau expirate, sute de medicamente expirate, lipsa analizelor medicale, tratamente pentru boli psihiatrice cumpărate fără prescripţie medicală, beneficiari cu răni deschise la faţă şi la picioare, lenjerii murdare şi camere de supraveghere în dormitoare.
Neregulile grave au fost descoperite după o vizită de monitorizare în Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi “Casa Elena” din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, planificată în urma unei sesizări ajunse la Consiliul de Monitorizare în data de 29 aprilie.
„Pe 6 mai echipa de monitorizare descoperea deja încălcări grave ale drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi condiţii de îngrijire aflate complet în afara legii printre care menţionăm: 72 de beneficiari cazaţi într-un spaţiu acreditat doar pentru 25 sute de medicamente expirate, tratamente pentru boli psihiatrice cumpărate fără prescripţie medicală, alimente stricate sau expirate, lipsa analizelor medicale, camere de supraveghere instalate în dormitoare, beneficiari cu răni deschise la nivelul membrelor inferioare şi al feţei, lenjerii de pat murdare de lichide biologice, saltele invelite in huse de plastic intrate deja în procesul de degradare”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului de Monitorizare.
Sursa citată menţionează că tot în 6 mai inspectorul Consiliului de Monitorizare a sesizat ANPC, ANPIS, DSP şi Poliţia.
„Drept urmare, AJPIS Botoşani a anunţat retragerea licenţei de funcţionare în regim de urgenţă, interzicerea înfiinţării de servicii sociale pe o perioadă de 3 ani şi o sancţiune contravenţională în valoare de 80.000 de lei. Echipajul de poliţie ajuns la centru a sesizat şi poliţia criminalistică – au fost ridicate mai multe cutii cu medicamente care urmează să fie analizate. ANPC a închis complet blocul alimentar şi a ridicat zeci de saci cu legume, carne, făină, pâine – toate stricate sau cu termenul de valabilitate mult depăşit”, se arată în comunicatul citat.
Potrivit aceleiaşi surse, DSP Botoşani a dispus închiderea unităţii ca urmare a anulării autorizaţiei sanitare de funcţionare din 26 martie 2025. Totodată, a cerut conducerii centrului ca până pe 12 mai să relocheze toţi beneficiarii şi să comunice cum a dus la îndeplinire decizia.
“Nu este pentru prima dată când descoperim astfel de nereguli – de această dată am primit şi ameninţări din partea avocaţilor administratorului de centru – dar de fiecare dată mi-am spus în sinea mea că gata, a fost ultimul de felul acesta, că nu are cum să mai existe aşa ceva în altă parte. Adevărul este, însă, că sub preşul asistenţei sociale din România sunt multe astfel de gunoaie măturate «cu grijă» astfel încât să nu se vadă, să nu se audă. Din fericire, avem inspectori foarte bine instruiţi, cu multă experienţă şi care ştiu unde să caute, ştiu ce să ceară şi ştiu să comunice cu beneficiarii astfel încât să afle tot ce se întâmplă în centre. Mai mult decât atât, după cum vedeţi, în urma protocoalelor încheiate cu mai multe instituţii ale statului avem şi o comunicare rapidă cu acestea, ceea ce permite şi luarea unor măsuri uneori radicale, imediate, în favoarea beneficiarilor”, a declarat Gabriel Botnariu, preşedintele Consiliul de Monitorizare.
Procurorii din Botoşani au deschis o anchetă în legătură cu moartea suspectă, în luna ianuarie, a unei femei internate în centrul pentru persoane cu dizabilităţi din Dorohoi unde au fost găsite nereguli. Anchetatorii au dispus exhumarea cadavrului şi au făcut o percheziţie la centrul unde erau mai multe persoane internate decât numărul maxim pentru care este autorizată unitatatea. Alte nereguli au fost neînregistrarea veniturilor în actele contabile şi neanunţarea unor instituţii privind decesul în centru al unei persoane cu dizabilităţi.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.