Vicepremierul Vasile Dâncu spune că 60 la sută din funcţionarii publici au funcţii de conducere, 40 la sută au vârsta peste 50 de ani, 50 la sută au peste 40 de ani, în timp ce 5 la sută sunt debutanţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vicepremierul Vasile Dâncu a spus, marţi, la o întâlnire cu jurnaliştii pe tema pachetului de legi pe care îl pregăteşte Guvernul privind reforma administraţiei publice, că la acest moment în România nu există nici măcar o evidenţă a numărului funcţionarilor publici, în condiţiile în care doar o parte din aceştia sunt înregistraţi la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), restul figurând la alte instituţii. 

"Nu avem nici măcar o evidenţă a numărului funcţionarilor publici. Nu ştim câţi funcţionari publici sunt", a afirmat Dâncu, precizând că la ANFP sunt prevăzute 164.000 de posturi de funcţionari publici.

El a spus că, în aceste condiţii, este necesară, în primul rând, o evidenţă a numărului funcţionarilor, iar instituţia care ar trebui să o aibă este ANFP.

"Trebuie ca această evidenţă să fie făcută într-un singur loc", a spus Dâncu, subliniind că nu este foarte clar definit nici ce este funcţionarul public şi nici ce atribuţii are acesta.

Vicepremierul a mai spus că 60 la sută din funcţionarii publici au funcţii de conducere, 40 la sută au vârsta peste 50 de ani, 50 la sută au peste 40 de ani, în timp ce 5 la sută sunt debutanţi.

Pachetul de legi privind reforma administraţiei publice locale care a fost prezentat luni în Parlament de către premierul Dacian Cioloş prevede că trebuie revizuit cadrul legal astfel încât Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici să deţină evidenţa tuturor categoriilor de personal din administraţia publică - atât funcţionari publici şi personal contractual, cât şi funcţii de demnitate publică. În varianta propusă de Guvern, ar trebui definit şi pus în aplicare un sistem mixt de recrutare şi selecţie a candidaţilor publici - concurs naţional de testare a competenţelor, apoi proces de recrutare pentru posturi specifice.

Premierul Dacian Cioloş a prezentat, luni, în Parlament, trei "scenarii" privind profesionalizarea şi transparentizarea administraţiei publice, unul reprezentând un "status quo îmbunătăţit", iar celelalte două vizând grade diferite de politizare a administraţiei, însă numai cu numiri efectuate din rândul unui corp profesionist de funcţionari.

Premierul Dacian Cioloş a spus că îşi doreşte ca pachetul de legi privind reforma administraţiei să fie adoptat până la finele acestei sesiuni parlamentare, existând două variante procedurale: fie Parlamentul îl dezbate în procedură accelerată, fie Guvernul îşi angajează răspunderea. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.