Judeţul Dâmboviţa a înregistrat, duminică, un record în ceea ce priveşte numărul de îmbolnăviri din cauza noului coronavirus, cu 211 noi diagnostice în doar 24 de ore, dar şi cel mai mare număr de decese raportat de la debutul pandemiei, respectiv 11 persoane care au murit în 24 de ore din cauze asociate infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Conform datelor furnizate, duminică seară, de Prefectura Dâmboviţa, numărul total al infectărilor cu noul coronavirus de la debutul pandemiei la nivel judeţean a ajuns la 6.722, cea mai recentă raportare indicând 211 noi diagnostice în 24 de ore, de sâmbătă până duminică. Numărul infectărilor pentru 24 de ore reprezintă un record la nivelul judeţului. 
 
Tot un record este şi numărul de 11 decese înregistrate în 24 de ore. Este vorba despre 8 femei, cu vârste între 71 şi 92 de ani, şi 3 bărbaţi, cu vârste între 61 şi 88 de ani, conform datelor oficiale furnizate de autorităţile locale.
 
În spitalele din judeţ sunt internaţi 278 de pacienţi cu COVID-19, iar 1.157 se află în izolare la domiciliu. 
 
La 1 noiembrie, rata de infectare în judeţul Dâmboviţa este de 2,6 la o mie de locuitori, iar 18 localităţi au depăşit indicele de infectare de 3 la mie. Pe primul loc la nivel judeţean în ceea ce priveşte rata de infectare cu noul coronavirus se află localitatea Aninoasa, cu 5,03 la mie, urmată de municipiul Târgovişte, cu un indice de infectare de 4,65 la o mie de locuitori.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.