Vântul puternic din noaptea de joi spre vineri a afectat mai multe zone ale judeţului Dâmboviţa, sute de consumatori fiind nealimentaţi cu energie electrică după ce copacii rupţi au provocat avarii pe reţeaua de alimentare. La Târgovişte, bucăţi din acoperişul unui bloc au fost smulse de vânt şi au căzut peste trei autoturisme, iar în zona de munte un copac doborât de rafale a blocat drumul spre Sinaia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Furtuna a produs pagube materiale în judeţul Dâmboviţa, una dintre zonele care s-au aflat sub avertizare Cod portocaliu de vijelii, grindină şi averse torenţiale.

Conform datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, pompierii au intervenit în municipiul Târgovişte pentru îndepărtarea unor elemente de acoperiş smulse de rafalele de vânt şi căzute peste trei autoturisme.

În comuna Dragomireşti, un copac a fost doborât de vânt pe carosabil, iar în comuna Ulmi, satul Viişoara, pompierii au acţionat pentru degajarea unui copac căzut pe cablurile electrice.

În zona de munte, în comuna Moroeni, un pom a fost doborât de vânt blocând parţial DN 71, care duce spre Sinaia.

"Operatorul de distribuţie a energiei electrice a acţionat cu forţe în teren pentru remedierea defecţiunilor din reţeaua de distribuţie cu curent. La ora 08:00 în această dimineaţă sunt afectate de fenomenele meteorologice parţial 2 linii de medie tensiune, 15 puncte de transformare din 3 localităţi, fiind nealimentaţi aproximativ 430 de consumatori”, se arată într-o informare dată publicităţii, vineri, de ISU Dâmboviţa.

Vineri, judeţul Dâmboviţa se află sub avertizare Cod galben emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie. Meteorologii anunţă perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, cu frecvente descărcări electrice, intensificări  ale vântului, vijelii, averse torenţiale şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25...30 l/mp.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.