Reforma administraţiei pregătită de Guvern va cuprinde reduceri de posturi la toate cabinetele demnitarilor, de la premier până la viceprimarii de localităţi mari. Cabinetele viceprimarilor de localităţi mici, cu mai puţin de 10.000 de locuitori, se vor desfiinţa, a anunţat, joi, ministrul Dezvoltprii, Cseke Attila. La rândul său, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a afirmat că salariile consilierilor nu sunt atractive, întrucât grilele nu au fost actualizate din 2018.
”Eu pot să spun despre cabinetul Ministrului Dezvoltării, unde salariul net este undeva la şase mii de lei. Drept urmare, nici nu am toate posturile ocupate, pentru că este foarte greu să găseşti un om cu o capacitate de care ai nevoie ca ministru. Dar nu aceasta este tema. Referitor la cabinetele demnitarilor, încă în varianta proiectului din vara aceasta, care este pe site-ul ministerului, veţi vedea că sunt reduceri la toate cabinetele demnitarilor, începând de la primul ministru până la instituţia prefectului şi preşedintele Consiliului Judeţean şi primari, inclusiv cabinete care erau la viceprimari în localităţile până la zece mii, unde acest cabinet se desfiinţează”, a declarat, joi seară, într-o conferinţă de presă, Cseke Attila.
La rândul său, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a afirmat că, în cele mai multe cazuri, consilierii nu au salarii atractive.
”Aş vrea şi eu să adaug aici o menţiune legat de cabinete. Pe grila de administraţie publică centrală, există o ipocrizie destul de mare, în sensul că grilele de demnitari au rămas neatinse din 2018, asumpţia este cumva ca demnitarii să nu care cumva să câştige prea mult sau să aibă actualizări şi, în acelaşi timp, există această asumpţie populară că «lasă că se descurcă ei în alte feluri», ceea ce este o chestiune extrem de proastă pentru modul în care sunt priviţi demnitarii. Vă confirm şi eu că, în cabinetele demnitarilor, ale miniştrilor, salariile sunt 6.000-7.000 de lei, lucru care este complet nelalocul lui, ca să fie foarte, foarte clar. Dar nu o să insist pe acest lucru, decât faptul că nu există, din perspectiva mea, în administraţia centrală, decât poate prin cumul de lucruri, dar altfel în grilă sau prin salariile lor, consilierii nu au salarii deloc atractive prin prisma muncii pe care o desfăşoară”, a spus Pîslaru.
Întrebat dacă 6.000 de persoane, consilieri din aparatul demnitarilor, vor fi concediate, Cseke Attila a declarat: ”Nu s-a modificat nimic. Este aceeaşi reglementare pe care o să o propunem, cum este în varianta pe care o avem pe site-ul Ministerului Dezvoltării şi, evident, în momentul în care intră în vigoare legea, reducerea acestui număr va genera faptul că în aceste cabinete vor fi un număr redus de personal care îl ajută pe demnitarul central sau local”.
Guvernul pregăteşte reforma administraţiei, aât a celei locale, cât şi a celei centrale, după ce s-a ajuns la un consens pe această temă în Coaliţie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







