Ministrului Mediului, Costel Alexe, a anunţat că Guvernul îşi propune ca pădurile din parcurile naţionale să fie cuprinse doar în zonă de strictă protecţie sau într-o zonă unde sunt permise doar lucrări de conservare. El a precizat că, din cele 318.000 de hectare de parcuri naţionale, 239.000 sunt acoperite de păduri, iar din acestea 119.000 se află sub protecţie integrată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Alexe a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută în Parcul Naţional Piatra Craiului, din judeţul Braşov, că în urmă cu trei ani a introdus o iniţiativă legislativă pentru ca 75 la sută din suprafaţa parcurilor naţionale să fie în zona de protecţie.
 
"Înainte să ajung ministrul al Mediului, Apelor şi Pădurilor, în 2017, am introdus o iniţiativă legislativă împreună cu mai mulţi colegi deputaţi pentru a ajunge în situaţia în care 75 la sută din suprafaţa parcurilor naţionale să ajungă să fie în zonă de protecţie. Din păcate, această iniţiativă legislativă a luat aviz negativ de la Comisia de Mediu şi Agricultură din Camera Deputaţilor, cameră decizională, motivând faptul că avem acest grad atins. Din păcate, argumentaţia nu ţine loc de matematică şi nu este nimic mai fals”, a spus ministrul Mediului.
 
El a precizat că, luni dimineaţa, a avut discuţii cu preşedintele Comisiei de mediu din Camera Deputaţilor şi i-a solicitat să facă cerere către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi să întoarcă această lege la Comisia de mediu şi Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor. 
 
"Guvernul din care fac parte îşi propune ca în perioada următoare în urma, evident, a analizei tuturor acestor suprafeţe de păduri care sunt prinse în parcurile naţionale să tindem spre 75% zonă de protecţie şi evident pădurile din parcurile naţionale sa fie cuprinse doar în zonă de strictă protecţie T1 sau T2 unde sunt permise doar lucrări de conservare pentru a nu mai avea cazuri în care în pădurile din parcurile naţionale să vedem o exploatare a materialului lemnos”, a explicat Costel Alexe. 
 
El a menţionat că în prezent în orice parc naţional aflat în zonă de strictă protecţie nu se operează nicio lucrare silvică, nicio tăiere de arbori. 
 
Ministrul Mediului a spus că prin acea lege o suprafaţă de peste 70% din parcurile naţinonale va intra în zona de strictă protecţie. 
 
"În momentul de faţă, în parcurile naţionale, în funcţie de clasificare T1, T2, T3, T4, astăzi pădurea poate fi exploatată. Ceea ce ne dorim noi prin această lege este se ajungem la o suprafaţă considerabilă, ce tinde spre 71% din suprafaţă, să fie în T1, de strictă protecţie, iar pentru cealaltă suprafaţă de pădure care nu intră în T1 să intre în T2, unde se pot opera doar lucrări de conservare”, a spus Costel Alexe. 
 
El a precizat că din cele 318.000 de hectare din parcuri naţionale, aproape 240.000 sunt acoperite de păduri. 
 
"Avem 318.000 de hectare în cele 13 parcuri naţionale, din care 239.000 sunt acoperite de păduri. Din aceste suprafeţe, din cele 239.000 de hectare avem protecţie integrată 119.000 şi evident cealaltă suprafaţă astăzi este T2, T3, T4. Ne dorim să creştem procentul pădurilor în zonă de strictă protecţie şi cealaltă suprafaţă să o introducem în T2, unde vor fi permise doar lucrările de conservare”, a mai spus ministrul Mediului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.