Consiliul Naţional al Elevilor consideră că instalarea în sălile de clasă a unor sisteme de supraveghere video-audio nu rezolvă problemele reale din cadrul orelor de curs şi sfidează modul natural de administrare a clasei, putând afecta modul în care se desfăşoară actul de predare-învăţare şi creând o stare de lipsă de confort în rândul elevilor şi cadrelor didactice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Consiliul Naţional al Elevilor se opune introducerii sistemelor de supraveghere în sălile de clasă fără acordul părinţilor sau, în funcţie de caz, al elevilor majori. În ultimii ani, au devenit din ce în ce mai des întâlnite cazurile în care conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar au decis că este necesară supravegherea video şi/sau audio a orelor de curs, fără a ţine cont de faptul că introducerea acestor instrumente de control nu rezolvă, cu adevărat, cauzele problemelor dintre elevi sau dintre elevi şi cadrele didactice, şi fără a realiza că o astfel de monitorizare a procesului didactic nu relevă calitatea relaţiei stabilite între actorii educaţionali”, transmite Consiliul Naţional al Elevilor.

 În primă instanţă, o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului, emisă în data de 28 noiembrie 2017, stabileşte că supravegherea video a sălilor de curs încalcă dreptul la viaţă privată şi la protecţia datelor cu caracter personal, ceea ce pune la îndoială legalitatea măsurii în cauză.

”În plus, introducerea acestor mecanisme de supraveghere sfidează modul natural de administrare a clasei şi poate afecta modul în care se desfăşoară actul de predare-învăţare, creând o stare de lipsă de confort în rândul elevilor şi cadrelor didactice deopotrivă. Deşi înţelegem raţionamentul din spatele implementării măsurii: creşterea siguranţei în sala de clasă şi eliminarea comportamentelor ce denotă agresivitate, considerăm că soluţia reală este cultivarea timpurie a unor valori precum toleranţa, solidaritatea, acceptarea, spiritul de echipă, depunerea unor eforturi reale în scopul transformării mediului şcolar într-unul incluziv, dezvoltarea unor metode de prevenire a violenţei fizice şi verbale, precum consilierea psihopedagogică şi efectuarea orelor de dirigenţie”, afirmă elevii.

 „Suntem de părere că trebuie să renunţăm la toate aceste practici care nu fac posibil un act educaţional centrat pe nevoile beneficiarului primar al educaţiei - elevul. Cu camere de supraveghere şi elevi care să se simtă oricum, numai în largul lor nu, nu vom putea nici măcar să sperăm la un act educaţional bazat pe încredere şi colaborare elev-profesor. Camerele de supraveghere trebuie să fie instalate în clase doar ca urmare a unei consultări prealabile cu colectivul clasei, în caz contrar, să nu ne mai mire faptul că elevii, părinţii şi profesori sunt mai degrabă dezbinaţi decât uniţi pentru o educaţie incluzivă de calitate.”, a declarat Antonia Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.