Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a stabilit, în şedinţa de marţi, ca restaurantele să fie închise în interior. Vor fi închise teatrele, cinematografele şi sălile de spectacole a anunţat prefectul Gheorghe Cojanu. Totuşi, masa va putea fi servită în interior doar de clienţii hotelului sau pensiunii respective. CMBSU a aprobat şi măsura recomandată de DSP Bucureşti ca masca să fie obligatoriu purtată în jurul şcolilor, pe o distanţă de 100 de metri. „S-a impus purtarea măştii de la copii de vârstă de peste 5 ani şi adulţi, în intervalul orar 07.45, şcolile încep dimineaţa la ora 8.00, şi până la 21.15, având în vedere că încheierea cursurilor are loc la ora 21.00”, a precizat Cojanu, care a adăugat că măsurile sunt aplicate de miercuri şi vor fi în vigoare cel puţin 7 zile sau până când rata de infectare va scădea sub 1,5 la mia de locuitori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE  Documentul obţinut de News.ro cu deciziile adoptate de CMBSU marţi poate fi consultat AICI.
 
„În interiorul clădirilor nu este permisă în municipiul Bucureşti. Facem următoarea precizare – se face o excepţie pentru unităţile de cazare, hotel, pensiune şi alte asemenea, unde este permisă servirea în interior, dar numai pentru cei care sunt cazaţi în respective unităţi de cazare. O altă precizare se referea la activitatea sălilor de spectacole, concerte şi alte asemenea. Este interzisă. În momentul în care rata de incidenţă va reveni sunt 1,5 la mie vor fi reluate, ne vom întruni din nou şi vor fi reluate aceste activităţi. Altă hotărâre adoptată astăzi se referă la prezenţa persoanelor în jurul şcolilor. S-a constatat că în jurul şcolilor nu prea poartă lumea mască, drept care s-a impus purtarea măştii de la copii de vârstă de peste 5 ani şi adulţi, în intervalul orar 07.45, şcolile încep dimineaţa la ora 8.00, şi până la 21.15, având în vedere că încheierea cursurilor are loc la ora 21.00”, a declarat prefectul Gheorghe Cojanu, la finalul şedinţei CMBSU de marţi.
Chestionat despre restricţiile privind evenimentele privare, Cojanu a replicat: „Vom avea, fiindcă este interzis în interiorul clădirilor. În afară, în exterior nu s-a interzis nimic, dar în interior interzicându-se absolut tot - comercializare, servire, produse alimentare, preparate, băuturi alcoolice, este implicit că vor putea fi nunţi şi botezuri. Exact. Şi sălile, saloanele de evenimente intră la aceeaşi categorie. Fac precizarea că în momentul în care rata de incidenţă scade sub 1,5 la mie, iar această rată de incidenţă ne este comunicată săptămânal, CMBSU se va reuni de îndată şi va dispune reluarea tuturor activităţilor care au fost restricţionate pentru o perioadă, sperăm noi, nu mare. De mâine vor intra în vigoare aceste măsuri. Imediat. 7 zile cel puţin vor rămâne închise”.
El a adăugat că PMB şi primăriile de sector vor decide cum să marcheze la şcoală zonele.
„De asemenea, probabil veţi pune întrebarea – cum e delimitată această zonă? Revine obligaţia Primăriei Generale şi primăriilor de sectoare să delimiteze aceste zone, cum cred de cuviinţă. Chiar şi o simplă vopsea, cu arătarea faptului că sunt 100 de metri până la şcoală, este în regulă”, a explicat Cojanu.
Prefectul Capitalei a mai spus că vor fi intensificate controalele în pieţe, în mijloacele de transport în comun şi în şcoli. El a adăugat că operatorii economici din industria HORECA vor beneficia de măsuri de sprijin conform OUG 120/2020.
„Un alt punct se referea la intensificarea activităţilor de control în târguri, pieţe, mijloace de transport în comun şi perimetrele unităţilor şcolare. Tocmai spunea înainte de unităţile şcolare, trebuie să verificăm respectarea acestor cerinţe, fiindcă s-a constatat că în pieţe, târguri lumea nici gând să poarte mască. Facem precizarea că angajaţii afectaţi de restrângerea activităţii operatorilor economici şi unităţile cultural artistice, deci aici ne referim la HORECA şi la spectacole, vor beneficia de măsuri de sprijin, potrivit OUG nr. 120/2020”, a completat prefectul Capitalei.

Întrebat de ce nu a fost aplicată şi recomandarea DSP Bucureşti privind pelerinajele religioase şi interzicerea staţionării în jurul bisericilor, Gheorghe Cojanu a răspuns: „Recomandarea CNSU s-a referit la pelerinaje şi anume că nu e permis oamenilor din alte judeţe. Nu este cazul la noi şi nu am impus nicio măsură în sensul acesta. Era vorba de Iaşi, unde există o tradiţională manifestare religioasă anuală şi anume Sfânta Parascheva. Dacă vă uitaţi în hotărârea de Guvern 782/2020 este precizat cum se desfăşoară aceste procesiuni. Ele nu sunt interzise. S-a interzis prin hotărârea de aseară doar pelerinajul. Doar nu credeţi că lumea nu se mai însoară, nu mai botează copii, dar atenţie ştiţi că există un număr limitat”.

ŞTIREA INIŢIALĂ Cu toate acestea, CMBSU nu a decis să fie închise şi sălile de jocuri de noroc din Capitală, au mai spus sursele menţionate.

DSP Bucureşti a transmis luni către prefectul Gheorghe Cojanu o serie de recomandări, în contextul în care luni rata de incidenţă cumulată, calculată la 14 zile, în Bucureşti a fost de 1,86.

Recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti către CMBSU au fost:

- Interzicerea organizării evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente.

- Interzicerea organizării de evenimente private în restaurante şi cafenele, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.

- Obligativitatea purtării măştii de protecţie în jurul unităţilor de învăţământ, pe o distanţă de 100 de metri.

- Interzicerea activităţilor cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

- Interzicerea organizării şi desfăşurării de procesiuni religioase în spaţii deschise precum şi staţionarea în apropierea lăcaşelor de cult.

- Intensificarea acţiunilor de control în transportul în comun, pieţe, târguri, piscine interioare.

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a afirmat, întrebat marţi dacă este necesară închiderea restaurantelor în Bucureşti, că „sunt restricţii pe care le-am impus de la început” şi că „acel indice care trece de 1,5 închide restaurantele, închide cinematografele, închide teatrele”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.