Comisia de invăţământ a reluat, miercuri, discuţiile privind abrogarea examenului dual de admitere în liceu şi a stabilit că această eliminare a examenului paralel cu evaluarea naţională va intra în vigoare începând cu acest an şcolar.
Săptămâna trecută, în sesiune extraordinară, senatorii au decis retrimiterea la comisia de învăţământ a proiectului de lege privind organizarea examenului paralel la liceu, după ce în plen a fost votat un amendament USR care anula în totalitate acest examen.
Pentru că proiectul trecuse de comisie cu un amendament admis prin care examenul se amâna pentru 4 ani, senatorii au fost obligaţi să retrimită legea pentru corectare în comisie a celor două amendamente.
Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, afirma că organizarea, de către licee, a concursului de admitere pentru cel mult jumătate din locuri a fost prevăzută în Legea învăţământului preuniversitar votată de Parlament în 2023, nefiind o propunere recentă a Ministerului Educaţiei.
El le solicita parlamentarilor ”să nu mai fie lansate îndemnuri către Ministerul Educaţiei şi Cercetării la nerespectarea legii, ci să iniţieze un proiect de lege prin care să decidă, în urma unor dezbateri, dacă păstrează, amână, revizuiesc sau elimină aceste prevederi referitoare la concursul de admitere”.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat în august, în consultare publică, proiectul Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a repartizării şi a admiterii în învăţământul liceal, precum şi propunerea de calendar cuprinzând activităţile specifice.
Potrivit MEC, liceele pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, după susţinerea de către elevi a Evaluării Naţionale, iar unităţile de învăţământ liceal tehnologic şi tehnologic dual pot organiza, înainte de începerea repartizării computerizate, probe suplimentare de admitere.
În conformitate cu prevederile Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 cu completările şi modificările ulterioare, probele de admitere sunt probe de aptitudini, pentru admiterea în învăţământul vocaţional, probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă, pentru clasele cu regim de predare bilingv şi probe de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă pentru clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, aceste trei probe fiind existente şi în prezent. Acestora li se adaugă, ca element de noutate, probe suplimentare de admitere pentru admiterea în învăţământul liceal tehnologic şi tehnologic dual şi probe de admitere administrate la nivelul unităţii de învăţământ liceal în cadrul concursului de admitere.
MEC preciza că la probele concursului de admitere administrate la nivelul unităţii de învăţământ liceal pot participa elevii care au obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la fiecare probă a Evaluării Naţionale, stabilită după soluţionarea contestaţiilor. Potrivit aceleiaşi surse, concursul de admitere constă în administrarea a două probe, stabilite la nivelul unităţii de învăţământ, care vizează discipline aferente profilului/specializării, selectate din lista prevăzută în Anexa nr. 3 la Metodologia - cadru lansată în consultare.
Fundaţia World Vision România a reiterat, referitor la posibilitatea liceelor de a organiza propriile concursuri de admitere în clasa a IX-a, că introducerea unei selecţii suplimentare, pe lângă Evaluarea Naţională, riscă să accentueze diferenţele deja majore dintre copiii care au acces la resurse educaţionale şi cei care nu au.
De aceea, organizaţia a solicitat Ministerului Educaţiei reanalizarea prevederii privind examenele proprii de admitere ale liceelor, din perspectiva impactului asupra echităţii şi a interesului superior al copilului.




























