Coloane de camioane de până la 15 kilometri se înregistrează, marţi, la ieşirea din ţară prin vama Nădlac II, şoferii aşteptând peste patru ore pentru controlul documentelor. Probleme se înregistrează şi la Vama Borş, dar şi la alte puncte de trecere a frontierei, din cauza unor restricţii impuse de Ungaria pentru traficul de mare tonaj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şoferii de camioane aşteaptă, marţi, peste patru ore pentru controlul documentelor la ieşirea din ţară prin Nădlac II şi Borş, unde s-au format coloane de TIR-uri de până la 15 kilometri, în primul caz, şi de 10 kilometri în cazul Borş.

Purtătorii de cuvând ai Poliţiilor de Frontieră Arad şi Bihor au declarat, pentru News.ro, că Ungaria a impus, luni, o restricţie pentru traficul greu, pentru că a fost sărbătoare naţională, marcându-se începutul revoluţiei din 1956. În aceste condiţii, nu s-a permis intrarea în ţară a vehiculelor mai grele de 7,5 tone până la ora 23,00 (ora României).

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

La momentul ridicării restricţiei, sute de camioane aşteptau la graniţă. De la ora 23 şi până marţi la ora 11,00 au fost verificate 2.050 de TIR-uri la Nădlac II (autostrada pan-europeană) şi peste 800 la Borş.

La Nădlac II, sunt verificate aproximativ 190 de camioane pe oră, fiind folosite patru artere de ieşire din România, adică dublu faţă de zilele obişnuite. La Borş sunt verificate 75 de vehicule pe oră.

Coloane de camioane se înregistrează şi la PTF Petea, în Satu Mare, unde controlul se face pe două artere de ieşire din ţară şi se aşteaptă cel puţin trei ore.

Conform autorităţilor de frontieră române, se lucrează la capacitatea maximă a punctelor de trecere şi se ţine în permanenţă legătura cu partea ungară, pentru a se încerca fluidizarea traficului.

Se estimează că traficul va reveni la valori normale în cursul nopţii de marţi spre miercuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.