Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări care vizează, în special, zonele montane înalte. De luni de la ora 14.00, până marţi la ora 20.00, este cod galben de viscol şi ninsori viscolite în Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş. În judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava, Neamţ, Cluj şi Bihor va fi cod portocaliu. De marţi seară, de la ora 20.00 până miercuri la aceeaşi oră, va fi cod galben în zona montană înaltă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit meteorologilor, de luni, de la ora 14.00, până marţi, la ora 20.00, este cod galben în Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş.

”La munte, vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 65...75 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăşi 90 km/h şi va fi viscol. Vor fi intervale în care în Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş rafalele vor depăşi 55...65 de km/h şi izolat 70...80 km/h”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, temporar va ninge în masivele montane din nordul ţării, iar în restul zonei de munte, în Maramureş şi în nord – estul Transilvaniei, la început vor fi precipitaţii mixte, favorizând formarea de polei, apoi vor predomina ninsorile.

”Cantităţile de precipitaţii vor fi mai însemnate în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 20...25 l/mp, iar la atitudini în general de peste 1500 m se va depune strat consistent de zăpadă”, au mai precizat meteorologii.

Intensificări ale vântului, cu rafale în general de 45...55 km/h, vor fi şi în restul teritoriului. Precipitaţii mai ales sub formă de ploaie şi lapoviţă se vor semnala şi în celelate regiuni, izolat vor fi condiţii de polei, iar în sud-vest, cantităţile de apă vor depăşi 10...15 l/mp.

De asemenea, de luni, de la ora 18.00, până marţi la ora 20.00, este cog portocaliu în zona înaltă de munte a judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava, Neamţ, Cluj şi Bihor.

Vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale de peste 90...120 km/h şi temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 m.

O altă avertizare cod galben vizează zona montană înaltă. De marţi, de la ora 20.00, până miercuri la aceeaşi oră, în zona înaltă de munte, vântul va prezenta intensificări cu rafale ce vor depăşi 80...100 km/h, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.