Meteorologii au actualizat Codul galben de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, atenţionarea fiind valabilă până miercuri dimineaţă, în Moldova, local în Transilvania, Maramureş şi la munte. Ploile vor continua, miercuri şi joi, în vestul, centrul şi nordul ţării, unde se pot acumula cantităţi însemnate de apă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat atenţionarea Cod galben, pentru intervalul marţi, ora 11.00 - miercuri, ora 10.00.

" În Moldova, local în Transilvania, Maramureş şi la munte vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ şi în care, îndeosebi în Moldova, se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată (averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25...35 l/mp şi pe arii restrânse, mai ales în Moldova, 40...60 l/mp", arată ANM.

Miercuri şi joi, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi la munte va ploua, iar prin acumulare cantităţile de apă vor fi însemnate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.