Gospodării din mai multe localităţi ale judeţului Cluj au fost inundate, duminică, în urma ploii torenţiale. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă dar şi de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit pentru evacuarea apei din zonele afectate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform bilanţului provizoriu făcut public de ISU Cluj, pompierii au intervenit, duminică, în municipiul Turda pentru a evacua apa din cinci gospodării, la misiune fiind mobilizate două autospeciale cu două motopompe. De asemenea, în localitatea Luna de Sus, echipaje de intervenţie acţionează, la ora transmiterii acestei ştiri, cu două motopompe, pentru evacuarea apei din 12 gospodării.

Şi la Câmpia Turzii ploaia torenţială şi furtuna au cauzat probleme.

Pompierii militari, sprijiniţi de către Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, au intervenit pentru degajarea unui stâlp şi evacuarea apei din şase gospodării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.