Premierul Florin Cîţu a anunţat că i-a solicitat şefului DSU Raed Arafat să analize, împreună cu specialiştii, dacă se impune şi luare unor măsuri suplimentare de siguranţă, inclusiv evacuarea unor persoane din zona unde a avut loc explozia şi incendiul la Rafinăria Petromidia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Am fost informat de Raed Arafat despre explozia de la Platforma Midia-Năvodari, imediat după producerea incidentului. I-am solicitat secretarului de stat Raed Arafat şi şefului IGSU, Dan Iamandi, să meargă la faţa locului şi să coordoneze personal intervenţia pentru salvarea persoanelor surprinse de explozie. În aceeaşi măsură, să se asigure că sunt alocate toate resursele logistice necesare pentru ca situaţia să fie sub control şi să fie evitate producerea altor victime. 
 
De asemenea, i-am cerut şefului DSU să analizeze, împreună cu ceilalţi specialişti, dacă se impune luarea altor măsuri de siguranţă, inclusiv evacuarea unor persoane din zonă.
 
În acest moment, salvatorii intervin cu  3 autospeciale de stingere de la ISU Dobrogea, sprijinite de 9 autospeciale de stingere din Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea şi Brăila. Acestor forţe li se adaugă  o autospecială pentru transportul victimelor multiple, un elicopter SMURD, 5 maşini de intervenţie SMURD şi 5 ambulanţe de la serviciul de Ambulanţă Constanţa”, a scris Florin Cîţu, vineri pe Facebook. 
 
Un incendiu violent a izbucnit vineri la o instalaţie de transport petrolier a Rafinăriei Petromidia, focul şi fumul puternic putând fi văzute de la mare distanţă.
 
Două persoane au arsuri, una fiind preluată de un elicopter, iar o alta de ambulanţă. Alte două persoane au traumatisme şi o altă victimă are arsuri minore. O persoană este dată dispărută.
 
Norul de fum poate fi văzut de la mare distanţă. Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a declarat pentru News.ro, că a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, în afara celor două persoane rănite, în timp ce ceilalţi muncitori din secţie s-ar fi evacuat.
 
Ministrul Mediului, Tancsoz Barna, a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, că norul de fum de la Petromidia se deplasează spre mare şi nu spre ţărm. Impactul asupra mediului poate fi major. Din primele evaluări făcute de ANM norul de fum nu se deplasează spre ţărm, se deplasează spre mare. Avem la faţa locului un laborator mobil pentru a monitoriza puritatea aerului”, a declarat ministrul.
 
Forţe suplimentare din alte judeţe au fost trimise la Petromidia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.