Circulaţia rutieră va fi închisă, marţi, pe Bulevardul Unirii şi pe Bulevardul Libertăţii, pentru concertul pe care trupa Queen şi Adam Lambert îl susţin în Piaţa Constituţiei, iar luni sunt restricţii de trafic pe Bulevardul Libertăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Traficul a fost restricţionat, de luni dimineaţă, pe prima bandă de pe Bulevarduul Libertăţii, adiacentă trotuarului Palatul Parlamentului, între breteaua de la sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi breteaua de la Ministerul de Finanţe, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Începând de marţi, ora 08.00, se va închide circulaţia, până miercuri, la ora 06.00, pe ambele sensuri ale Bulevardului Unirii, între Bulevardul I.C. Brătianu şi Piaţa Libertăţii, precum şi pe Bulevardul Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bulevardul Naţiunile Unite.

În timpul restricţiilor de trafic, şoferii care vin dinspre Bulevardul Ghencea pot circula pe ruta Calea 13 Septembrie - Bd. Tudor Vladimirescu – Bd. George Coşbuc – Bd. Regina Maria – Piaţa Unirii  sau  Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B.P. Haşdeu –  Bd. Vasile Pârvan – str. Ştirbei Vodă.

Şoferii care vin dinspre Piaţa Alba Iulia au rută ocolitoare prin Bd. Unirii – Bd. I.C. Brătianu – Splaiul Independenţei – Pod B.P. Haşdeu – str. B.P. Haşdeu – str. Izvor – Piaţa Arsenalului – Calea 13 Septembrie.

Show-ul trupei Queen alături de Adam Lambert va dura două ore, artiştii interpretând, între altele piesele ”Somebody to Love”, ”We Are The Champions” şi ”We Will Rock You”. Concertul se va încheia în jurul orei 23.00.

În deschiderea show-ului vor urca pe scenă britanicii Electric Pyramid, bulgarii Jeremy? şi românii Grimus. Concertele vor începe în jurul orei 17.30. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.