Premierul Dacian Cioloş a cerut, luni, Ministerului de Interne şi Ministerului Dezvoltării Regionale ca în două săptămâni să prezinte o analiză privind modul în care România este pregătită să facă faţă unei catastrofe similare celei produse în Italia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cioloş a spus, la începutul şedinţei Guvernului, că a cerut Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Dezvoltării Regionale ca în termen de două săptămâni să prezinte o analiză legată de modul în care România este pregătită să facă faţă unei catastrofe, astfel încât să fie clar ce măsuri au fost luate şi ce măsuri mai sunt necesare. 

”Aş vrea să cer Ministerului de Interne şi Ministerului Dezvoltării ca, în termen de două săptămâni, să vină cu o analiză a modului în care noi, România, suntem pregătiţi în momentul de faţă să facem faţă unei astfel de catastrofe şi să vedem ce măsuri mai trebuie luate. Ştiu că la nivelul ISU, în urma accidentului de la Colectiv, au fost luate anumite măsuri pentru a îmbunătăţi capacitatea de reacţie şi pentru a clarifica rolul şi responsabilităţiile. Ştiu că sunt şi programe de dotare. Aş vrea să avem şi o astfel de informare şi în guvern care să fie publică”, a declarat premierul Dacian Cioloş.

El a mai spus că a cerut ca o astfel de informare să existe în guvern şi să fie şi publică, pentru a stabili măsurile pe care România mai trebuie să le ia pentru a face faţă unei situaţii similare celei din Italia.

Prim-ministrul a reamintit faptul că Ministerul Dezvoltării a iniţiat mai multe măsuri şi are o analiză legată de situaţia în care se află mai multe clădiri care sunt supuse riscurilor.

”V-aş ruga, domnule Dîncu, să veniţi să informaţi Guvernul care sunt măsurile care au fost luate şi ce măsuri mai putem lua până la sfârşitul mandatului pentru a progresa şi în acest domeniu”, a arătat şeful Executivului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.