Cinci angajaţi ai unor centre din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova au fost diagnosticaţi cu COVID-19. În urma depistării acestora, toţi angajaţii din centrele sociale aflate în subordinea instituţiei au fost testaţi, nefiind înregistrate alte cazuri de infectare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader a declarat, luni, pentru News.ro, că cei cinci angajaţi diagnosticaţi cu COVID-29 lucrează la centrul social „Sfântul Andrei” din Ploieşti şi la centrele sociale de la Călineşti şi Urlaţi.

Cei diagnosticaţi au fost descoperiţi ca fiind bolnavi în cadrul unei testări generale a tuturor angajaţilor.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

”După ce au fost descoperiţi s-au refăcut testele pentru absolut toţi angajaţii de la DGASPC din toate centrele şi au fost singurii. Nu se ştie de unde, cum au luat virusul dar oricum, nu au infectat centrele”, a declarat şeful Consiliului Judeţean Prahova.

Până în prezent, în judeţul Prahova au fost confirmate ca infectate cu virusul SARS-CoV-2 1126 persoane. Dintre acestea 182 au fost declarate vindecate şi externate, iar 52 au decedat, conform datelor oficiale prezentate luni.

Conform datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Prahova, în spitalele din judeţ, unde sunt trataţi bolnavi COVID-19, în secţiile de terapie intensivă, sunt internaţi 20 pacienţi dintre care 18 sunt intubaţi

În ultimele 24 de ore în Prahova doi pacienţi diagnosticaţi cu COVID-29 au decedat. Este vorba despre o femeie de 83 de ani, care suferise un accident vascular cerebral şi avea ş diabet zaharat şi despre un bărbat de 81 de ani care suferea de boală pulmonară cronică, insuficienţă renală, insuficienţă hepatică, tulburări de ritm cardiac şi hipertensiune arterială.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.