Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, miercuri, proiectele de hotărâre privind lucrările de reparaţii ale sistemelor de irigaţii, alimentare cu apă şi canalizare în Parcul Carol I, lucrările de reparare a podului din Parcul Cişmigiu, dar şi pentru repararea apărătorilor de pe malurile lacului Herăstrău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, în Parcul Carol I se va monta un sistem de irigaţii automatizat, alcătuit din conducte subterane, aspersoare cu duze tip pop-up, o staţie pentru pomparea apei din lacul de acumulare în sistemul de conducte de irigaţii şi un sistem de comandă electronic de ploaie-vânt.

Costul montării sistemul de irigaţii Parcul Carol I este de 963 de mii de euro, lucrările urmând să se realizeze în termen de şase luni de la aprobarea proiectului.

Municipalitatea argumentează investiţia prin faptul că în anumite perioade calendaristice nu este asigurat necesarul de apă pentru vegetaţie.

"Prin realizarea acestui obiectiv de investiţii se urmăreşte creşterea condiţiilor de suport pentru flora parcului şi, totodată, dezvoltarea zonelor de agrement ale Capitalei”, se arată în proiectul de hotărâre.

Tot în Parcul Carol I Primăria Capitalei vrea să investească în repararea reţelei de apă prin completarea cu o serie de tronsoane care să permită funcţionarea în condiţii bune a instalaţiei, astfel că va fi instalat un branşament la reţeaua publică, cu apometru pentru contorizarea debitului de apă.

De asemenea, pentru a evita pierderile nejustificate de apă, vor fi montate cişmele cu vane de izolare. Costul total este de aproximativ 450 de mii de euro.

În ceea ce priveşte sistemul de canalizare din Parcul Carol I, Primăria Capitalei va investi 723 de mii de euro pentru repararea acestuia, urmând ca lucrările să fie realizate în şapte luni.

În expunerea de motive a proiectului se arată că reţeaua de canalizare pluvială se află într-o stare avansată de degradare, existând şi grupuri sanitare care nu sunt racordate la canalizarea menajeră.

Municipalitatea precizează că lucrările vizează refacerea parţială a unor colectoare din reţeaua de canalizare şi construirea unei staţii de pompare pentru transvazarea debitelor de apă în reţeaua de canalizare publică prin racordarea la reţeaua municipală.

Parcul Carol I se află în subordinea Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) şi are o suprafaţă de 29,3 hectare. Parcul a fost înscris pe lista monumentelor istorice în 2004.

Pentru repararea podului din Parcul Cişmigiu, Primăria Capitalei va aloca suma de 366 de mii de euro, lucrări ce vor fi realizate în opt luni.

Podul este destinat exclusiv circulaţiei pietonale şi are o lungime totală de 24 de metri şi o lăţime de patru metri. Municipalitatea precizează că, pentru asigurarea condiţiilor minime de siguranţă a circulaţiei pietonale, sunt necesare lucrări de consolidare realizate prin desfacerea straturilor căii, îndepărtarea umpluturii dintre timpane şi zidurile întoarse, realizarea de rosturi verticale, cămăşuirea cu beton armat, refacerea hidroizolaţiei, refacerea umplturii şi a straturilor căii.

"Lucrările propuse se vor executa pe toată calea, cu întreruperea totală a accesului pietonal pe toată durata execuţiei”, subliniază municipalitatea.

Ca şi Parcul Carol, Parcul Cişmigiu este înscris pe lista monumentelor istorice.

Un alt proiect de hotărâre aprobat în CGMB se referă la lucrările de reparaţii a apărătorilor de pe malurile lacului Herăstrău.

'Protecţiile malurilor au suferit degradări majore datorită multitudinii factorilor ce au avut efect nefavorabil aspupra stabilităţii şi rezistenţei acestora, cum ar fi: ciclurile de secare şi umplere a lacurilor, infiltraţii din lac în malurile acestuia, arborii ce au crescut în imediata vecinătate a malurilor, vechimea elementelor de susţinere de aproximativ 60 de ani, descoperirea fundaţiilor izolate ale stâlpilor de susţinere a malurilor în urma efectului de spălare”, se arată în expunerea de motive.

Municipalitatea mai precizează că lucrările constau în realizarea unui perete din palplanşe sintetice de PVC în zona malurilor lacului.

Potrivit proiectului de hotărâre, rolul protecţiilor de mal este menţinerea liniei malurilor lacului în perimetrul amenajat şi evitarea eroziunii care afectează stabilitatea acestora.

Costul lucrărilor este de aproape 10 milioane de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.