Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit temporar pe Magistrala 400, în zona localităţii Ditrău, judeţul Harghita, pentru a permite intervenţia la locomotiva unui tren de călători, care circula pe relaţia Topliţa-Gheorgheni şi care are o defecţiune.
Se estimează reluarea circulaţiei feroviare după ora 21.00.




























