Cele aproximativ o sută de persoane surprinse de viscol pe autostrada A2 şi care au petrecut noaptea în spaţiile de servicii de pe marginea şoselei, vor fi preluate şi duse în locurile unde şi-au lăsat autovehiculele, după care vor intra în convoi şi vor fi conduse până la Lehliu Gară, de unde îşi vor putea continua drumul, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Călăraşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autostrada Soarelui (A2) este în continuare închisă, sâmbătă, iar drumarii acţionează pentru deszăpezirea ambelor sensuri de mers folosind 11 freze, trei utilaje Unimog şi cinci autospeciale ATB, astfel încât, până la lăsarea întunericului, traficul să fie reluat, potrivit unui comunicat dat publicităţii de ISU Călăraşi.

Cele aproximativ o sută de persoane care vineri au fost surprinse de viscol pe A2 şi care au petrecut noaptea în spaţiile de servicii de la Drajna vor fi preluate şi duse în locurile unde şi-au lăsat autovehiculele, după care se va forma un convoi care va fi condus până la Lehliu Gară de unde oamenii îşi vor putea continua deplasarea către destinaţie.

”Persoanele vor fi preluate de la Drajna şi vor transportate în spaţiile de servicii şi în locurile unde şi-au lăsat autovehiculele pe parcursul zilei de ieri (vineri n.r.). Ulterior se va crea un convoi cu antemergător format din utilaje de deszăpezire, astfel ca persoanele preluate să fie conduse până la kilometrul 63, în zona Lehliu Gară, de unde îşi pot continua deplasarea către destinaţiile finale”, precizează comunicatul ISU Călăraşi.

Compania Rompetrol anunţa vineri seară că peste 140 de persoane se aflau în benzinăriile Rompetrol de pe autostrada Bucureşti-Constanţa, închisă din cauza viscolului, oamenii având la dispoziţie gratuit apă, mâncare, băuturi calde.

Conform ISU Călăraşi, în ultimele ore, echipele de intervenţie au reuşit degajarea din zăpadă a 297 de autovehicule surprinse de viscol şi salvarea unui număr de 617 persoane aflate în dificultate.

Intervenţia de pe Autostrada A2 a fost misiunea cea mai dificilă, fiind îngreunată de viscolul puternic şi zăpada abundentă, precum şi de vizibilitatea extrem de redusă.

Totodată, autorităţile au intervenit pentru a transporta la spital 18 persoane cu diferite afecţiuni medicale, între acestea numărându-se şi două femei gravide, care au ajuns în siguranţă la cele mai apropiate spitale.

Sâmbătă dimineaţă în judeţul Călăraşi utilajele de deszăpezire lucrează pentru fluidizarea principalelor căi de comunicaţie rutieră, pe autostrada A2, pe drumurile naţionale şi cele judeţene.

Judeţul Călăraşi s-a aflat din noaptea de joi spre vineri sub cod portocaliu de viscol, apoi sub cod roşu, ulterior meteorologii au emis o avertizare cod galben, care sâmbătă a fost prelungită.

Astfel, până duminică, la ora 22.00, judeţele Suceava, Botoşani, Harghita, Neamţ, Iaşi, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Braşov, Covasna, Bacău Vaslui, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea.

În intervalul menţionat, în estul şi sud-estul ţării, dar şi la munte, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de 50-60 km/h şi, pe arii restrânse, 70-75 km/h, spulberând şi troienind zăpada, potrivit reprezentanţilor ANM.

În special în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică şi pe parcursul zilei de duminică în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientali, temporar va mai ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.

Ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala la nivel local şi în regiunile centrale şi în restul regiunilor sudice, iar în extremitatea de sud-vest a teritoriului vor mai fi unele intensificări ale vântului, precizează meteorologii.

De asemenea, meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţă, un cod galben de vreme geroasă în toată ţara până pe 9 ianuarie inclusiv, temperaturile urmând să coboare frecvent la -25 de grade.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.