Soţia preşedintelui Klaus Iohannis, Carmen, participă, duminică, la Sibiu, la manifestările organizate cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, spunând că ”e important să nu avem prejudecăţi de niciun fel”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fundaţia ”Un copil, o speranţă” (UCOS) din municipiul Sibiu organizează, duminică, cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului mai multe manifestări prin care doreşte să atragă atenţia comunităţii asupra acestei afecţiuni care devine din ce în ce mai frecventă şi să-i înveţe pe părinţi să ceară ajutor atunci când li se pare că micuţii lor nu se dezvoltă aşa cum trebuie.

Manifestările au început la ora 14.00, în Parcul Sub Arini, cel mai mare din oraş, la scurt timp sosind şi Carmen Iohannis.

”E important să nu avem prejudecăţi de niciun fel. Toţi copiii sunt ai noştri, toţi suntem cu probleme, niciunul nu este lipsit de probleme, deci trebuie să ne acceptăm unii pe alţii aşa cum suntem şi să le luptăm şi să ne iubim pentru că aceasta ne este menirea. Anul acesta, în săptămâna «Şcolii Altfel» voi merge cu elevii mei la acelaşi spital (n.r. – Spitalul de Psihiatrie, Secţia Copii), la casa de copii şi o să avem şi altfel de activităţi”, a declarat Carmen Iohannis, imediat după ce a ajuns în parc.

Soţia preşedintelui a dat mâna cu copiii, a stat de vorbă cu ei şi s-a fotografiat cu micuţii.

Potrivit organizatorilor, Carmen Iohannis nu va avea vreo intervenţie oficială şi va participa doar la manifestările din parc, nu la toată seria de evenimente.

Pe parcursul zilei au loc ateliere de creativitate tematice pentru copiii sibieni si familiile lor, se vor distribui materiale informative tematice, vor fi oferite baloane albastre în formă de inima tuturor participanţilor din parc şi se va mărşălui pe mai multe străzi din oraş.

Marşul va avea loc între orele 17.00 si 18.00, iar de la 18.00 la 24.00 trei clădiri emblematice din oraş, între care Primăria şi Turnul Sfatului, vor fi illuminate în albastru, culoarea conştientizării autismului.

”Autismul înseamnă o tulburare generală de dezvoltare a copilului care se răsfrânge pe mai multe dintre ariile lui. În general, pe limbaj şi comunicare, inclusiv cea expresivă, tulburări senzoriale şi tulburări de procesare a informaţiilor pe care copilul le primeşte. Cauza autismului nu se cunoşte, dar există şi este tot mai frecvent. O apreciere a Organizaţiei Internaţionale a Autismului zice că, în fiecare an, numărul copiilor creşte cu 10 până la 17%. De la an la an sunt mai multe cazuri. Când noi am început, în urmă cu zece ani, erau 7 copii la 10.000 de copii care prezentau autism. Acum cifrele oficiale pe 2014 este un băiat la 46 de băieţi născuţi şi o fată la 86 de fete născute. Dacă este depistat la timp, dacă este identificat de părinte atunci când trebuie să fie identificat şansele de recuperare ale copilului sunt foarte mari în sensul că 46% dintre copiii care au făcut terapie la timp au ajuns după un anumit timp de terapie, între 5 şi 10 ani, să nu mai prezinte semne vizibile ale autismului”, a declarat Elena Turdorache, preşedintele UCOS.

Aceasta a precizat că autismul poate apărea la naştere sau la vârsta de 2-3 ani, de aceea este important ca părinţii să sesizeze specialiştilor orice lucru din dezvoltarea copiilor care nu li se pare normal.

”Cel mai mare duşman al autismului este timpul şi atunci dorim ca fiecare dintre părinţI, toate familiile, să ia atitudine, dacă li se pare că ceva nu este în regulă cu copilul lor, cu orice. Trebuie întrebaţi specialiştii”, a mai spus Elena Tudorache.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.