Filarmonica din Ploieşti a lansat o campanie pentru a încuraja vaccinarea anti-COVID, iar în acest sens toate persoanele care s-au vaccinat sau care au început procesul de vaccinare în ultima perioadă primesc acces gratuit la toate concertele organizate de instituţie, care sunt transmise live pe Virtual Concert Hall.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Pentru a încuraja procesul de vaccinare şi pentru a răsplăti persoanele ce au deja schema completă de vaccinare, Filarmonica Ploieşti începe campania FREE VCH ce se va desfăşura pe durata întregii luni noiembrie 2021. Astfel, toate persoanele care au început procesul de vaccinare în ultima perioadă şi au doar prima doză făcută vor primi acces gratuit la transmisiile live ale tuturor concertelor simfonice din luna noiembrie (4, 11, 18 şi 25 noiembrie)”, se arată într-o comunicare postată pe portalul virtualconcerthall.ro, site-ul care vinde bilete la concertele online al Filarmonicii Ploieşti.
 
Conform sursei citate, pe lângă cele patru concerte, persoanele cu schemă completă de vaccinare primesc suplimentar acces gratuit la un pachet simfonic de înregistrări care conţine 7 spectacole de referinţă, înregistrate de Filarmonica Ploieşti în ultimii ani.
 
"Pentru a solicita acces la unul din aceste 2 pachete este necesară trimiterea unui email la adresa free@virtualconcerthall.ro în care trebuie ataşată dovada vaccinării. În funcţie de tipul dovezii trimise (adeverinţă vaccinare sau certificat EU), se va acorda acces la pachetul corespondent”, precizează Filarmonica Ploieşti.
 
Accesul la concertele Filarmonicii este permis doar pentru persoanele care au certificatul verde COVID. Cei care nu au acest document pot viziona online concertele, plătind suma de 15 lei pentru un bilet.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.