Primul pacient care a ajuns la Spitalul Orăşenesc Nehoiu, declarat recent unitate COVID, dar destinată doar bolnavilor cu forme uşoare şi cel mult medii de boală, a fost transferat din nou la Spitalul Judeţean Buzău, după ce starea sa de sănătate a devenit critică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit directorului Spitalului Orăşenesc Nehoiu, dr.Sergiu Remişovschi, bărbatul de 80 de ani, primul pacient al unităţii medicale de la deschiderea pentru bolnavii COVID, a fost transferat din nou la Spitalul Judeţean, pentru că starea sa de sănătate s-a agravat brusc, ajungând la o saturaţie de 60.

În aceste condiţii, pentru că spitalul nu are medic epidemiolog, pneumolog, infecţionist, dar şi pentru că s-a convenit ca unitatea să trateze doar cazurile uşoare şi cel mult medii, cu schema de tratament trimisă de medicii de la Buzău, s-a decis ca bolnavul să fie retrimis la Spitalul Judeţean.

În Spitalul Orăşenesc Nehoiu au fost  amenajate 45 de paturi pentru bolnavii COVID, după ce unităţile spitaliceşti din judeţ în care erau trataţi bolnavii pozitivi, Spitalul Judeţean şi Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, au rămas fără locuri libere.

Astfel, spitalul din Nehoiu a fost eliberat de pacienţii pe care îi trata până acum şi a devenit exclusiv Covid, însă doar pentru forme uşoare şi cel mult medii.

Bolnavii sunt trimişi la Nehoiu după ce iniţial sunt evaluaţi la Spitalul Judeţean şi primesc schema de tratament.

La Spitalul din Nehoiu au ajuns până acum pacienţi din judeţul Buzău, dar şi din judeţul Braşov. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.