Administraţia Naţională "Apele Române" anunţă că bugetul instituţiei a fost suplimentat cu 65 de milioane de lei (credite bugetare şi fonduri rambursabile) şi 150 de milioane de lei (creditele de angajament) pentru investiţii în infrastructura strategică de apărare împotriva inundaţiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În şedinţa din data de 24 septembrie, Guvernul a aprobat hotărârea cu privire la rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Naţionale “Apele Române”. Prin acest act normativ, bugetul ANAR este suplimentat cu fonduri importante care vor fi investite în infrastructura strategică de apărare împotriva inundaţiilor. Astfel, au fost alocaţi suplimentar 65 mil lei (credite bugetare şi fonduri rambursabile alocate prin programul de finanţare BDCE) şi 150 mil. lei, sumă reprezentând creditele de angajament", scrie  într-un comunicat de presă transmis, vineri seară, de Apele Române.

Ca urmare, ANAR poate continua lucrările de investiţii aflate în derulare şi poate iniţia procedurile de achiziţii publice, în vederea contractării unor noi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor. Lucrările se vor realiza în zonele afectate de fenomenele hidrometeorologice extreme care s-au înregistrat în ultimii doi ani.

"Sunt mulţumit de fondurile bugetare alocate şi, aşa cum am promis, ne vom ţine de cuvânt. Prin prisma responsabilităţilor care ne revin, dar şi a rolului strategic pe care îl are ANAR, este de datoria noastră să implementăm politici publice concrete de susţinere a investiţiilor majore în infrastructura de apărare împotriva inundaţiilor", a declarat Ervin Molnar, directorul general al Administraţiei Naţionale ”Apele Române”, citat în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.