Autoritatea Naţională pentru Protecţia Concumatorilor (ANPC) a propus închiderea locurilor de joacă din şase mari parcuri bucureştene, după ce, în urma controalelor au fost găsite echipamente cu un grad de uzură ridicat, rupte, cu bucăţi lipsă, cu urme masive de rugină. De asemenea Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti a fost amendată cu 10.000 de lei. ” A te duce cu copilul în parc a devenit o acţiune de curaj”, afirmă Paul Anghel, director general ANPC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Municipiul Bucureşti( CPCMB) a realizat, în data de 30 septembrie 2022, sub coordonarea directorului general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, o serie de acţiuni de control în 6 parcuri administrate de ALPAB (Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti), instituţie aparţinând Primăriei Capitalei, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legii, în domeniu. Parcurile verificate sunt: Tineretului, Carol I, Cişmigiu, Izvor, Circului şi Herăstrău”, anunţă instituţia.

”A te duce astăzi cu copilul în parc a devenit o acţiune de curaj. Pare că, alături de pacheţel, trebuie să îi iei celui mic şi, doamne fereşte, o trusă medicală. Amenda pe care astăzi suntem nevoiţi să o aplicăm Primăriei Generale reprezintă un strigăt al părinţilor adresat celor care au înlocuit acţiunea cu scuza. Mi-ar fi plăcut să pot face mai mult, dar pare că nici cei mici, nici noi nu putem determina o schimbare. Îmi cer eu scuze în numele celor care, spre deosebire de noi, se ascund în birouri. Vor inventa din nou scuze inutile cu iz politic, uitând probabil că a fi copil nu  înseamnă asta”, a declarat Paul Anghel, director general ANPC.

În urma controlului, au fost constatate nereguli de către comisarii CPCMB, în toate locaţiile verificate, motiv pentru care ALPAB a fost sancţionat cu: amendă convenţională în valoare de 10.000 lei, propunere de închidere a locurilor de joacă aferente parcurilor mai sus mentionate, pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni.

Abaterile constatate au fost: covorul anti-impact (tartan) depreciat, cu denivelări şi bucăţi lipă; tobogane cu pantă de alunecare şi tubulatură metalică (interzise prin HG 435/2010), iar tubulatura aferentă toboganelor prezenta o distanţă foarte mare între îmbinări; echipamente tehnice care prezentau un grad de uzură ridicat, depreciate, rupte, cu bucăţi lipsă, cu urme masive de rugină, cu şuruburi fără protecţie.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.