Un turist care a căzut în gol 30 de metri, în Munţii Piatra Craiului, a fost recuperat cu ajutorul unui elicopter, după ce s-a constatat că acesta a suferit un traumatism cranian care impunea transportul de urgenţă la o unitate medicală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
Acţiunea de salvare, la care au participat salvamontiştii din Zărneşti, a avut loc marţi după-amiază şi a fost una deosebit de dificilă.
 
Conform salvamontiştilor, turistul accidentat este experimentat, dar a văzut în gol într-un moment de neatenţie. 
 
"Un turist, bine echipat şi cu experienţă montană, într-un moment de neatenţie a căzut în gol cca 30 de metri pe traseul marcat cu triunghi roşu ce porneşte din Plaiul Foii către Refugiul Speranţelor în zona de sub refugiu. Salvamontiştii s-au deplasat la locul accidentului, au evaluat starea generala a accidentatului, i-au acordat primul ajutor medical, cea mai importantă afecţiune fiind un traumatism cranian şi au chemat în sprijin un elicopter SMURD-IGAV pentru un transfer rapid către o unitate medicală”, au transmis salvamontiştii din Braşov, într-o postare pe Facebook.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.