Direcţia de Sănătate Publică Brăila anunţă confirmarea a două cazuri de meningită cu virus West Nile la două persoane din judeţ, ambii pacienţi având evoluţie favorabilă. Acestea sunt primele cazuri confirmate în judeţ, în această vară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Conform autorităţilor de sănătate publică, este vorba despre o persoană de 67 de ani, cu domiciliul şi expunerea în localitatea Gemenele, internată în 21 august pe Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic de Urgenţă Brăila, cu evoluţie favorabilă, externată în 30 august.
 
Al doilea bolnav are 60 de ani, cu domiciliul şi expunerea în localitatea Olăneasa, comuna Salcia Tudor, internat în 26 august pe Secţia de Neurologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Brăila, cu diagnostic de hemipareză dreapta, transferat apoi în 28 august, în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic de Urgenţă Brăila, cu o formă severă de boală, dar cu evoluţie favorabilă.
 
“Imediat ce Instituţia Prefectului Judeţul Brăila a fost informată cu privire la aceste două cazuri, am transmis o informare rapidă către toate UAT-urile de pe raza judeţului şi le-am atras atenţia asupra importanţei respectării setului de măsuri aplicabile în astfel de cazuri, disponibile pe pagina web a Direcţiei de Sănătate Publică Brăila. Am discutat cu autorităţile publice locale despre situaţia înregistrată şi am primit asigurări că se vor aplica măsurile ce se impun. Sunt primele două cazuri de meningită cu virus West Nile din perioada de monitorizare iunie – octombrie 2023”, a declarat prefectul judeţului Brăila, Iulian Timoftei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.