Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat că România a reuşit să aducă din Afganistan şi şapte cetăţeni străini pe lângă cei 49 de cetăţeni ai ţării noastre şi a precizat că autorităţile sunt pregătite să primească persoane aflate în pericol iminent în Afganistan, cu o singură condiţie, ca verificările să fie făcute de către structurile de securitate ale statului român.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“În legătura cu criza migranţilor din Afganistan cel mai important lucru pe care noi l-am realizat este cel legat de aducerea în siguranţă a celor 49 de cetăţeni români aflaţi în Afganistan. Eu felicit atât pe colegii de la Ministerul Apărării Naţionale, cât şi pe colegii de la Ministerul Afacerilor Externe care au coordonat această celulă de criză, cât şi structurile noastre speciale, serviciile secrete care împreună au reuşit ceea ce nu au reuşit foarte multe naţiuni, din păcate, şi anume aducerea tuturor cetăţenilor acasă. Este de remarcat şi faptul că am reuşit să aducem şi şapte cetăţeni străini pe lângă cei 49 de cetăţeni români din Afganistan”, a declarat luni, Lucian Bode.
El a precizat că România poate primi persoane aflate în pericol iminent în Afganistan, dacă verificările sunt realizate de către structurile de securitate ale statului român. 
“Noi avem două centre de custodie unde avem peste 200 de locuri, sub 60% este gradul de ocupare, aici vorbim de centre de regim închis. Avem şase centre de azil. Aceste centre de azil au o capacitate normală de funcţionare de 1.100 de locuri. Astăzi sunt disponibile 751 de locuri pentru că în două centre sunt lucrări de reabilitare, iar în cele şase centre avem 496 de migranţi, de cetăţeni care beneficiază de aceste condiţii de azil. Suntem pregătiţi să primim în aceste centre colaboratori ai structurilor noastre, suntem pregătiţi să primim în aceste centre persoane aflate în risc iminent şi mă refer la jurnalişti, la magistraţi, suntem pregătiţi să primim studenţi care beneficiază de burse în România şi în general persoane aflate într-un pericol iminent în Afganistan, cu o singură condiţie, verificările să fie realizate de către structurile de securitate ale statului român”, a precizat ministrul Afacerilor Interne.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.